13 instituţii sătmărene au jurişti angajaţi, dar dau miliarde la avocaţi

Un recent şi amănunţit raport al Curţii de Conturi trimis la Parlament – şi publicat aseară de hotnews.ro – arată ca în administraţia publică locală şi centrală s-au cheltuit, din bani publici, aproape 600 de milioane de lei pe servicii avocaţiale (suma referindu-se la banii daţi atât juriştilor din dotarea proprie a instituţiilor publice, cât şi firmelor externe), “campionii” cheltuielilor de acest fel fiind Ministerul Finanţelor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Cu toate că au câte o haită de jurişti pe statele lor de plată, acestea au angajat firme de avocatură din afara instituţiilor, plătindu-le fără crâcnire generoase note de plată.

Un capitol aparte în acest raport al Curţii de Conturi îl reprezintă cheltuielile făcute din banul public de către instituţiile publice locale din fiecare judeţ în parte. “Remarcăm modul discreţionar în care entităţile publice locale au înţeles să cheltuiască banul public prin angajarea serviciilor de avocatură externe”, se precizează în Raportul Curţii de Conturi. Cele 400 de instituţii controlate de Curtea de Conturi au cheltuit în ultimii doi ani 274,63 milioane de lei cu juriştii proprii şi 317,85 milioane de lei cu firmele externe de avocatură. În total, 592,49 milioane de lei.

Bineînţeles că judeţul Satu Mare nu putea lipsi de pe “lista neagră” a aruncării nejustificate de bani publici în buzunarele unor avocaţi aleşi pe sprânceană. Şi în lista Curţii de Conturi scrie aşa: în judeţul Satu mare au fost verificate 13 instituţii publice în ale căror structuri funcţionează servicii juridice care “conţin” un număr total de 126 de jurişti angajaţi cu acte în regulă. Pentru prestarea de servicii juridice, aceste 13 instituţii au plătit suma totală de 5.923,4 mii lei – din care 5.602,6 mii lei angajaţilor proprii din serviciile juridice şi 320,8 mii lei (adică peste 3 miliarde de lei vechi !) pentru servicii juridice prestate de către avocaţi.

Un Comentariu la "13 instituţii sătmărene au jurişti angajaţi, dar dau miliarde la avocaţi"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.