Lucrări stopate la ştrand

Deşi lucrările la Ştrandul din Satu Mare trebuiau finalizate până la începutul lunii noiembrie, datorită unor probleme juridice privind revendicarea de terenuri din aceea zonă, lucrările au fost stopate. Ceea ce înseamnă că sătmărenii nu vor putea beneficia foarte curând de apa termală în bazinele de la Ştrand.

Primarul Iuliu Ilyes a declarat că investitorul privat a stopat lucrările datorită unor probleme juridice a mai multor terenuri din zonă. Deoarece nu au fost realizate exproprierile înainte de 1989, după aprobarea legii retrocedărilor mulţi deţinători de parcele în zona ştrandului au ridicat pretenţia de a intra în posesia terenurilor, neacceptând varianta despăgubirilor. O parte din terenuri sunt chiar în zona bazinelor, iar alte terenuri sunt în zona clădirii construite. Datorită acestor probleme investitorul privat a stopat lucrările, astfel că nu au fost finalizate cum erau trecute în contract până pe data de 1 noiembrie. Drept urmare reprezentanţii primăriei vor fi nevoiţi să modifice termenul de finalizare a investiţiei din actul adiţional contractului, prelungind astfel perioada. Cei mai dezavantajaţi de această situaţie, sunt bineînteles, sătmărenii care nu vor beneficia prea curând de beneficiile apei termale din această zonă.

2 Comentarii la "Lucrări stopate la ştrand"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.