„Cireşarii” creştini şi-au transmis mesajul împotriva frigului şi disperării

„Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel de martori ai adolescenţei ruginind.”

Aceste versuri din poezia „Cireşar” a lui Nichita Stănescu sunt motto-ul fundaţiei creştine „Cireşarii” a cărei principală raţiune de a fi este transmiterea mesajelor de viaţă ale Bibliei către fiecare om, indiferent de confesiunea religioasă căreia îi aparţine. Iar trasmiterea acestor mesaje biblice este asigurată de Vladimir Pustan şi Florin Ianovici.

Turneul „Cireşarii Nord” a început în 21 octombrie la Târgu Lăpuş şi în 23 şi 24 octombrie a ajuns şi la Satu Mare. Sâmbătă, în sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”, peste 500 de sătmăreni au dat curs – de la ora 17 – invitaţiei „Cireşarilor” la ascultarea mesajelor biblice prezentate de Vladimir Pustan şi Florin Ianovici. Duminica dimineaţa, biserica baptistă „Betel” de pe str. Ioan Slavici nr. 30 a fost, de asemenea, neîncăpătoare. Şi, contrar a ceea ce am crezut iniţial, nu toţi participanţii au fost neoprotestanţi.

Mesaj împotriva disperării

Conform opiniilor unor cunoscători ai fenomenului religios românesc, îndeosebi neoprotestant, Vladimir Pustan este unul dintre cei mai cunoscuţi pastori ai momentului în România. Şi nu este vorba doar de a fi cunoscut numai în bisericile penticostale, baptiste sau creştine după Evanghelie, ci este este apreciat şi de ortodocşi, catolici ori reformaţi. Este invitat să predice destul de des în biserici ortodoxe din ţară, faptul că este bun orator determinând mulţi oameni să-şi (re)pună problema importanţei comunicării cu Dumnezeu, mai ales în aceste vremuri de criză. Criză nu doar economică, ci şi afectivă, familială, sufletească. Confuzia şi înceţoşarea valorilor cu adevărat creştine şi umane conduc oamenii spre rătăciri care, acumulându-se, ne pot arunca în subteranele disperării din care nu mai există, aparent, întoarcere.
Predica lui Vladimir Pustan – care are o certă pregătire şi vocaţie pentru scoaterea la lumina clarităţii a adevărurilor biblice care trebuiesc reamintite mereu – şi muzica creştină a interpretată de Florin Ianovici au fost adevărate catalizatoare sufleteşti pentru sutele de sătmăreni care şi-au acordat răgazul de a se opri din rătăcirile agitaţiilor cotidiene și de a acorda prioritate sufletului şi tânjirii (permanente, chiar şi atunci când e ignorată) acestuia după Dumnezeu și binecuvântarea sa.

Vorba celor de la „Cireşarii” : „Adevărurile auzite ne dau cunoaştere. Adevărurile trăite ne fac credincioşi Lui. E frig prieteni! Să ne rugăm, să postim, să slujim ca să nu îngheţăm cu totul. Dumnezeu ne vrea în clocot pentru ei. Doamne ajută”!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.