Au mers în formaţie de doi şi au respectat regulile de circulaţie.. .Este vorba de doi elefanţi care au făcut astăzi turul municipiului pe străzile principale. Atât şoferii, dar şi trecătorii de pe stradă s-au minunat când au văzut patrupedele de mare tonaj pe şoselele din oraş.
Escortaţi de două maşini ale poliţiei rutiere, elefanţii au pornit din parcarea hipermarketului Real, pe strada Careiului, au traversat Podul Golescu, apoi au mers pe Bulevardul Transilvania, Micu Klein, Strada Decebal, Piaţa Libertăţii, strada Păstrăvului, Brâncoveanu, Pod Golescu şi înapoi pe Careiului.
Cei doi elefanţi, aparţin circului Gartner, istalat de câteva zile în municipiu şi astăzi au impresionat trecătorii, dar şi şoferii în trafic. Mulţi dintre sătmărenii curioşi s-au oprit pe stradă şi au filmat cu telefonele mobile cei doi elefanţi imenşi. Deşi s-au comportat model în trafic, cei doi elefanţi nu au rezistat tentaţiei de a rupe câteva crengi din copaci pentru a-şi mai potoli foamea. Dresorul celor doi elefanţi a declarat că se ocupă de aceste animale de aproximativ 36 de ani şi este a 3-a generaţie din familia sa, care a avut ca meserie de bază dresarea elefanţior. Şi anul trecut reprezentanţii circului au scos pe stradă cei doi elefanţi. Spectacolele vor avea loc în perioada 20-24 octombrie în parcarea hipermarketului Real.