O dată cu răcirea vremii, cabinetele medicale au fost luate cu asalt de către sătmărenii care suferă de diferite forme de răceală. Astfel, la nivelul judeţului, se înregistrează o creştere semnificativă a virozelor respiratorii, dar şi a pneumoniilor. Faţă de luna precedentă, numărul bolnavilor a crescut cu 50%. Cu toate acestea dozele de vaccin antigripal întârzie să sosească la Satu Mare.
Numărul virozelor respiratorii, dar şi ale pneumoniilor s-a dublat de la o lună la alta. Dacă în septembrie se înregistrau 1031 de viroze respiratorii, în primele două săptămâni ale lunii octombrie s-au înregistrat peste 1050. De asemenea pneumoniile sunt în creştere semnificativă, dacă pe luna septembrie au fost înregistrate 173 de pneumonii, în primele două săptămâni ale lunii octombrie s-au inregistrat peste 180. Cei mai afectaţi sunt copiii, dar şi bătrânii. Odată cu începerea noului an şcolar, numărul bolnavilor în rândul copiilor, dar şi al tinerilor a crescut semnificativ, virusul răspândindu-se repede în colectivităţi. Astfel grupele de vârstă cele mai afectate sunt 5-14 ani, 15-29, dar şi peste 65 de ani.
Deşi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au trimis la Ministerul Sănătăţii listele privind dozelor de vaccin necesare judeţului nostru, până în prezent vaccinul nu a ajuns la Satu Mare. Potrivit medicului epidemiolog din cadrul DSP Satu Mare, Lidia Tămaş, au fost cerute aproximativ 50.000 de doze de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii pentru Judeţul Satu Mare.
De peste 70% din cele 50.000 de doze ce vor fi repartizate pe judeţ, vor beneficia bătrânii, adică de aproximativ 34.600 de doze. Explicaţia este că persoanele de peste 65 de ani sunt considerate mai sensibile.
Reprezentanţii DSP speră ca în această săptămână Ministerul Sănătăţii să facă o primă repartiţie, de aproximativ 5000 de doze de vaccin antigripal pentru judeţul Satu Mare. Odată ce dozele vor fi repartizate, DSP va distribui vaccinurile medicilor de familie, pacienţii putându-se adresa acestora pentru a beneficia de vaccinare.