Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Ambulatoriul II al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare – „policlinica veche”, cum i se spune în popor – situat pe str. Gh. Lazăr nr. 5 din municipiul Satu Mare, funcţionează fără încălzire şi apă caldă. Fosta centrală termică care furniza agent termic s-a defectat şi nu se poate exploata, defecţiunile survenite la cazane şi pompe nu mai pot fi remediate. Altfel spus, acea centrală termică şi-a dat obştescul sfârşit şi e bună fix doar pentru fier vechi.
Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare consideră, pe bună dreptate, că „se impune achiziţionarea şi montarea unei centrale termice care să furnizeze atât apă caldă, cât şi căldură pentru cabinetele din incinta Ambulatoriului II” . În acelaşi comunicat de presă din care am citat anterior se arată că “prin HCJ 170/2010 s-a aprobat documentaţia tehnico-economică aferentă lucrării ”Reabilitare imobil Ambulatoriu II Satu Mare, str. Gh. Lazăr nr. 5”. Lucrarea va consta în reabilitarea clădirii, arhitectură, finisaje, instalaţii, dotări, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj, având un total general de 9.861.055.000 lei. Totodată a fost întocmit un proiect pentru înlocuirea fostei centrale termice, caietul de sarcini, antemăsurătorile, releveele şi lista cantităţilor de utilaje necesare dotării cu noua centrală termică. În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Satu Mare a trimis spre publicare pe SEAP, vineri 15 octombrie 2010, anunţul privind atribuirea contractului cu privire la ”Achiziţionare utilaje (centrală termică) cu montaj pentru Ambulatoriu II, str. Ghe. Lazăr nr. 5”, pentru care sunt alocaţi 234.474,39 lei. În primăvara anului 2011 se va continua cu reabilitarea propriu-zisă a clădirii.Data limită de depunere a ofertelor este 27 octombrie 2010, ora 9. Contractul cuprinde atât achiziţionarea, cât şi montarea utilajelor din centrala termică.”