Târgul Holiday & Travel EXPO

Oferte de vacanţă cu destinaţii exotice, dar şi locaţii unde crivăţul se simte până în măduva oaselor, unde skiatul se poate practica în voie, sunt prezentate la cea de-a 4-a ediţie a Târgul Internaţional de Vacanţe şi Călătorii Holiday and Travel Expo deschis pentru trei zile la Satu Mare. Ofertele sunt pentru toate buzunarele, atât în staţiuni din ţară, cât şi de peste hotare.

Deschiderea târgului a avut loc astăzi începând cu ora 12.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor. La cea de-a 4-a ediţie şi-au anunţat participarea 15 expozanţi din Ungaria, Austria şi România. Expozanţii din Ungaria au venit cu oferte pentru toate buzunarele, ce cuprind promoţii pentru toamnă, dar şi o ofertă specială pentru Ziua României.

În pofida crizei financiare, expozanţii din Ungaria au declarat că în ultimii ani, numărul turiştilor sătmăreni a crescut, deşi trecem printr-o perioadă de criză financiară. Nici expozanţii din România nu stau mai prejos la capitolul oferte atât în străinătate cu destinaţii precum Egipt, dar şi în ţară la băile termale de la Felix. Şi aici ofertele sunt pentru toate buzunarele.
Ca o noutate în acest an, la târg este prezentă o firmă cu puncte de desfacere în Ungaria şi Austria ce fabrică alimente bio de la cele mai variate caşcavaluri, la budincă, şi dulciuri realizate din fructe uscate şi seminţe. Vizitatorii pot gusta din alimentele expuse la stand.

Printre produsele bio prezentate se găseşte şi un desert gustos şi sănătos realizat din 8 feluri de fructe uscate şi 12 feluri de seminţe.
Ca în fiecare an organizatorii Târgului Holiday & Travel EXPO iniţiază o tombolă cu premii pentru toţi vizitatorii târgului, iar câştigătorii pot beneficia printre altele de vacanţe gratuite, şi de intrări gratuite la Aqua parcurile din Ungaria.

Târgul este deschis şi Sâmbătă de la 10.00 la 18.00, iar duminică de la 10 la 16.00. Intrarea este liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.