20 de ani la vatră

Pe data de 23 octombrie , filiala Satu Mare a Uniunii “Vatra Românească” aniversează 20 de ani de activitate.Organizaţie non profit şi de atitudine civică (destul de vehementă în perioada 1990-1994, mult mai cultural-domoală ulterior), “Vatra Românească” a încercat – pe parcursul acestor ani – să fie alături de persoanele vârstnice din căminele de bătrâni, dar şi de sinistratţi greu încercaţi de soartă, prin strângerea de cât mai multe alimente, haine şi bani.

La festivităţile aniversării vor participa presşdinţi şi membri de la toate filialele teritoriale din regiunea Nord-Vest, precum şi preşedintele Uniunii Naţionale “Vatra Românească”, Florin Oproiescu.
Cu acest prilej, ca la orice eveniment care se respectă, organizatorii au pus la punct urmatorul program:
-orele 10.00 -11.00 primirea invitaţilor la sediul U.V.R (str. 1 Decembrie 1918, nr.11)
-orele 11.00-13.00” Vatra Românească” la a xx-a aniversare
-orele16.00-19.00 spectacolul folcloric “ Ne cheamă la el Ardealul!” la Casa de Cultură a Sindicatelor (unde intrarea va fi liberă).Momentele artistice vor fi susţinute de artişti precum: Cristian Pomohaci, Ovidiu Homorodean, Nicolae Sabău, Maria Petca Poptean, Petrică Mureşan, soţii Maria şi Petre Orza, Ansamblul “Cununiţa” şi “Cununiţa Năzdrăvană”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.