Unde se duc asistenţii medicali, când se duc ?

Degradarea tot mai abruptă a nivelului de câştig, trai şi viaţă din ultimele luni – pe lângă lipsa de opţiuni decente şi cvasi-completa obturare a perspectivelor profesionale şi existenţiale fireşti – determină plecarea din ţară a multora, inclusiv a cadrelor medii sanitare sătmărene.

Potrivit celor declarate pentru Sătmăreanul de Florica Rotărescu (foto) – şefa Biroului Resurse Umane din cadrul DSP Satu Mare -, doar în luna septembrie au solicitat eliberearea de certificate de conformitate pentru plecarea la muncă în străinătate nu mai puţin de 12 asistenţi medicali şi 2 farmacişti. Actele au fost înaintate la Ministerul Sănătăţii în data de 14 septembrie, iar acesta ar fi trebuit să-şi trimită răspunsurile în termenul legal de 30 de zile (până astăzi, deci). Acestea nu au sosit încă, dar nici nu mai au cum să întârzie prea mult. Majoritatea pomeniţilor solicitanţi sătmăreni de certificate de conformitate de la DSP intenţionează să se ducă la muncă în Belgia şi Germania.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.