Denumirea româno-maghiară a străzilor, judecată în decembrie

De parcă nu ar exista un grămădoi de alte baiuri municipale de rezolvat, distinsul nostru for legislativ local – Consiliul Local Satu Mare, pe numele său din buletin – a găsit de cuviinţă să voteze hotărârea nr. 126/24.06.2010 privind stabilirea de denumiri ale unor străzi. În spatele titulaturii paşnice şi fără mare importanţă, hotărârea cu pricinaşul se referă la denumirea bilingvă – română şi maghiară – a unor străzi.

După cum probabil se ştie deja, prefectul Radu Giurcă a dispus atacarea acestei hotărâri la instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare. În principal, motivele invocate pentru acest atac sunt – după cum am aflat de la Servicul Juridic al Instituţiei Prefectului – cam următoarele: nu s-a solicitat avizul comisiei judeţene care se ocupă cu denumirea străzilor (aviz care nu tare conta, dar legea zice că era musai de cerut !) şi nu se respectă deloc articolul 16 alineatul 4 din Legea 215/2001 care reglementează problema asta a denumirilor bilingve (ca să vedeţi şi dumneavoastră ce mare caz se poate face pe chestia asta, de-i nevoie de o ditamai lege pentru aşa ceva !).

Articolaşul din lege zice că denumirile astea bilingve s-ar referi strict la instituţii ale statului şi la plăcuţele cu denumirile localităţilor – de străzi, străduţe, fundături şi scurtături nu se pomeneşte de nici o culoare. Prin urmare, s-a înregistrat dosarul nr. 8146/83/2010 prin care Instituţia Prefectului vrea să bubuie Consiliul Local Satu Mare şi termenul pentru prima confruntare a juriştilor celor două instituiţii a fost stabilit de calculator tocmai hăt în 2 decembrie 2010.

Menţionăm că prefectul a mai dispus atacarea unei hotărâri a Consiliului Local – aia cu refolosirea fostei şcoli generale nr. 13 de pe str. Botizului pe post de sediu pentru Poliţia Comunitară -, dar până în prezent calculatorul ocupat al Tribunalului Satu Mare nu a stabilit primul termen de judecată şi pentru „clinciul” ăsta. Poate la anu’ .

A.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.