Sarmalele ne-electorale ale lui Vasile Lup

La fel ca în cazul altor 7 începuturi de lună calendaristică, omul de afaceri Vasile Lup a mai oferit şi azi 2000 de sarmale pentru sărmanii oraşului, cu începere de la ora 12, pe platoul din faţa Muzeului judeţean Satu Mare.

Cîteva zeci de persoane, majoritatea făcând parte dintre nefericiţii fără adăpost, aşteptau “startul” pentru primirea unei farfurii cu sarmale calde încă de pe la ora 11:30. O bunicuţă cu trei nepoţei stătea, de asemenea, pe o bancă din apropierea locului în care se instalaseră corturile omului de afaceri. N-a vrut să se lase fotografiată, dar ne-a spus în câteva cuvinte drama pe care o trăieşte: “Fiica mea şi ginerele sunt în străinătate, nu au de lucru de 2 luni şi nu au mai trimis bani pentru mine şi copiii ăştia. Eu am o pensie foarte mică, sub 4 milioane. Am venit aici să le dau măcar copiilor câteva sarmale, că eu nu le mai pot face acasă aşa ceva că toate-s scumpe şi banii-s aşa de puţini…”

La ora 12, câteva zeci de persoane s-au aşezat frumos la rând pentru a-şi primi fiecare farfuria cu sarmale. Printre oamenii care-i serveau se afla, ca de obicei, şi omul de afaceri Vasile Lup. După ce şi-a terminat treaba, l-am abordat direct şi l-am întrebat dacă este adevărat că face toate gesturile de caritate pentru a-şi face imagine în vederea vreunei viitoare candidaturi la vreo funcţie politică. “Nici vorbă de aşa ceva ! Vă rog să reţineţi şi să scrieţi foarte clar ce vă spun acum: nu am nici cea mai mică intenţie să candidez nici la Primărie şi nici la vreo altă funcţie ! Eu am ieşit din politică, nu mă mai interesează absolut deloc politica şi nu fac astfel de gesturi de omenie şi compasiune cu vreun scop ascuns sau pentru o aşa-zisă “imagine”. Pur şi simplu încerc să ofer oamenilor mai năpăstuţi un mic ajutor, atât… Şi-mi pare rău că, până acum, nu suntem mai mulţi care să-i ajutăm pe semenii mai necăjiţi din jurul nostru. Nimic din ce fac pentru cei din jurul meu nu are vreo conotaţie electorală şi nu ascunde nici un interes obscur”, a declarat Vasile Lup pentru Sătmăreanul.

De luna viitoare, la masa oferită de omul de afaceri Vasile Lup, oamenii săraci vor mai primi – pe lângă pâine, sarmale şi sucuri – şi câte un ceai firbinte. “Vine frigul şi sunt convins că acestor oameni le va prinde bine un pic de ceai cald”, a spus Vasile Lup.

2 Comentarii la "Sarmalele ne-electorale ale lui Vasile Lup"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.