EXCLUSIV ! – Interviu neconvenţional cu deputatul PDL Ioan Holdiş (partea a doua)

De ce nu există încă un protocol politic de colaborare între PDL şi UDMR la nivel local, după modelul celui încheiat la nivel naţional ?

– E foarte simplu. La nivel judeţean, PSD-ul împreună cu UDMR-ul conduc judeţul împreună de aproape 20 de ani. Sporadic a mai ajuns şi PNL-ul pe acolo, dar foarte puţin. În cei 20 de ani s-au creat, vrând-nevrând, nişte legături. N-am să pomenesc acum natura acelor legături. PDL-ul care – aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră în urmă cu câteva minte – nu prea a contat la nivel de Satu Mare, nu a fost niciodată luat în calcule. Nimeni nu a crezut că noi vom avea o ascensiune atât de rapidă şi de mare într-un timp atâta de scurt şi n-am fost băgaţi în socotelile celor care conduc atât de bine judeţul… Eu, poate ştiţi, am făcut sport – fotbal, mai exact – şi sunt un om de echipă. Adică dacă antrenorul sau căpitanul echipei spune că linia şi drumul nostru merge într-un anumit fel, eu sunt om disciplinat şi mă duc pe linia pe care a stabilit-o echipa şi nu trădez echipa. Am crezut că, în politică, mai sunt oameni care-şi respectă cuvântul. Eu, dacă am spus cuiva că e „alb”, a fost „alb” – dacă am spus „negru”, a fost negru ! Eu nu mă schimb în funcţie de cum suflă vântul… Ar fi foarte simplu dacă, de exemplu, la nivel local, în relaţia cu UDMR puteam să fim şi noi la fel de „curve”, cu ghilimelele de rigoare – politice, bineînţeles -, cum sunt ei. Noi am avut o înţelegere cu PSD-ul, atunci când eram la guvernare, că mergem împreună la Consiliul judeţean şi la Consiliul Local. Sigur, cei din PSD au trădat. Nu e pentru prima dată, au făcut-o întotdeauna. Şi s-au dus singuri, au negociat, noi ne-am respectat cuvântul dat şi am rămas de căruţă… Vreau să vă spun că , la nivel naţional,  UDMR-ul guvernează împreună cu PDL-ul şi sunt beneficiarii guvernării – la nivel local, UDMR-ul a beneficiat, spre fericirea lor, de această guvernare mult mai mult decât PDL-ul. Şi probabil vă aduceţi aminte că în toamna sau în luna decembrie a anului 2009 UDMR-ul alerga prin judeţ de mânuţă cu PSD-ul ca să-l dea jos pe Băsescu, iar astăzi sunt şi ei la guvernare şi beneficiază de facilităţile guvernării mai mult decît PDL, la nivel local. Ei păreau să fie şi cu noi, şi cu PSD-ul, şi cu PNL-ul…

Până acuma le-a ieşit de fiecare dată.

–  Da, dar ştiţi de ce le-a ieşit ? Pentru că toate celelalte partide nu sunt, poate, atât de consecvente şi nu doresc neapărat binele comunităţii locale. Au şi alte interese, de altă natură.

Ce interese ? Ce natură ?

– Asta a fost doar o paranteză… Când va fi nevoie, voi da mai multe amănunte. Nu acum.

Dar ne spuneţi, până la urmă, cum stă treaba cu protocolul, măcar ?

– La nivel local, noi am demarat negocierile pentru acest protocol cu UDMR-ul imediat după sărbătorile de iarnă sau chiar înainte. În ianuarie puteam să-l semnăm dacă UDMR-ul accepta să ne ajute să obţinem cele două posturi pe care noi le-am revendicat: un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean şi un viceprimar la Primăria municipiului Satu Mare. Din păcate, ei ne-au tot promis ba că azi, ba că mâine, ba „holnap, holnap” şi cu atâta am rămas, deci nu s-a realizat nimic !… Sigur că noi am pus nişte condiţii.  Am zis „da, suntem de acord cu semnarea protocolului, vă dăm acele posturi de directori în instituţiile deconcentrate”- dar, în schimb, până la o dată pe care trebuia să o stabilim de comun acord, trebuia să se întâmple şi acel eveniment, fericit pentru noi, şi care nu s-a mai întâmplat: eliberarea celor două posturi revendicate de noi. PSD-ul, sigur, a ştiut ce şi cum să facă. Mai bine zis, datorită legăturilor pe care le-a avut în timpul celor 20 de ani cu UDMR-ul, a reuşit să-şi păstreze oamenii, cu toate că se află în opoziţie la nivel naţional. De fapt, a reuşit să-şi păstreze acel om, că e vorba doar de un singur om, de o singură persoană care e vicepreşedinte în Consiliul Judeţean. Totul, sigur, cu concursul celor de la UDMR… UDMR-ul nu-şi dorea ca să-şi rezolve oamenii lui prin instituţiile deconcentrate. Mai bine şi-a sacrificat toţi directorii pentru un om care nu le aparţine lor, care este al PSD-ului… Şi aici se vede cât de mult contează electoratul lor pentru şefii de aici ai UDMR, acest electorat contând pentru nei de fapt doar atunci când au nevoie de voturi.

Şi-n concluzie…?

– Nu este normal atunci când există un protocol la nivel naţional de guvernare comună, în anumite zone ale ţării, cum este şi judeţul Satu Mare – care este, în opinia mea, un judeţ atipic din toate punctele de vedere -, să nu se poată realiza acel protocol pentru că liderii locali ai UDMR-ului nu-şi doresc asta. Protocolul era semnat de mult timp dacă liderii locali ai UDMR îşi doreau. Ei nu şi-au dorit asta.

Dar ce-au vrut ?

– Ei îşi doreau următorul lucru: să le dăm noi totşi ei să nu deie nimic. Dacă se poate, să le dăm lor tot judeţul şi noi să rămânem doar cu rezultatele bune din campanie şi cu munca pe care am prestat-o în cei doi ani…

Că veni vorba de directorii din instituţiile deconcentrate… Tot spuneaţi dumneavoastră la început că nu aţi avut nici o treabă cu politica înainte să intraţi, de doi ani, în PDL, aşa că am să vă pun o întrebare la care sper că veţi da un răspuns direct: vi se pare corectă politizarea asta a funcţilor de conducere, a directorilor din instituţiile deconcentrate şi din şcoli ? Că ştiţi de scandalurile care au fost cu numirile politice ale directorilor mai multor şcoli…Vi se pare corect, cinstit vorbind ?

–  Nu, nu e corect ! Asta e clar !…Pot să vă spun şi de ce cred că nu e corect. Eu, venind în politică din mediul de afaceri, adică dintr-un domeniu unde se face performanţă şi se pot obţine rezultate bune numai cu performeri, am zis un lucru care cred că i-a deranjat pe unii: performanţă poţi face doar cu oameni bine pregătiţi şi performeri… E normal ca, atunci când se întâmplă alternanţa la putere, primul ministru să vină cu echipa lui, dar numai la nivel înalt. Adică politizarea să se oprească undeva la nivel de secretar de stat, adică să fie miniştrii şi secretarii de stat, eventual directorii de agenţii sau autorităţi naţionale – atât ! Politizarea ar trebui să se oprească acolo. De acolo în jos, normal ar fi ca singurul criteriu să fie pro-fe-si-o-na-lis-mul

Şi prefectul de ce nu ? Doar e reprezentantul guvernului în teritoriu, nu ?

– Prefectul este altceva… dar poate nu ar fi rău ca, pe viitor, şi prefectul să fie omul cu un job ca orice alt job, un înalt funcţionar public care să aibă nişte şcoli, să aibă pregătire şi să participe la un concurs unde într-adevăr cel mai bun să câştige. Dacă primul ministru şi miniştrii nu sunt în stare să-şi impună ei politica, înseamnă că au ei o problemă. Haideţi să vă dau un exemplu şi mai clar: ce credeţi că s-ar întâmpla dacă, la o firmă privată, s-ar schimba oamenii tot la doi-trei ani pe alte criterii decât cele legate de competenţă ?

S-ar duce la vale. Părerea mea…

– Clar s-ar ajunge la faliment ! Dacă eu aş fi procedat la fel în firma mea, dădeam faliment în primele trei luni, nu ajungeam să exist din 1992 până astăzi…

Deci apartenenţa politică n-ar trebui să fie un criteriu ?

– Nu are ce căuta politizarea în criteriile de conducere ! Problema vă spun eu care e: politizarea asta de care se tot vorbeşte n-am făcut-o noi, PDL-ul. Politizarea din sistem a fost făcută din ’90 încoace. Haideţi să vedem ce s-a întâmplat de fiecare dată când s-au schimbat partidele de la putere…

Dar dumneavoastră, PDL-ul adică, aţi fi avut ocazia să demonstraţi că nu aţi vorbit degeaba de „schimbarea statului”, adică să spuneţi „stop !” politizării şi să dovediţi că mergeţi numai pe criteriul competenţei. Dar n-aţi făcut aşa, aţi mers pe drumul pe care-l blamaţi.

– Daţi-mi voie să fac o precizare absolut necesară: în programul de guvernare al premierului Boc avem şi acest punct clar de depolitizare a instituţiilor statului. Dar haideţi să ne referim la Satu Mare, unde sunt directori de la PDL, sunt directori de la UDMR, sunt directori de la PNL şi sunt directori de la PSD. Nu chiar în ordinea asta, că PSD are cei mai mulţi, după aia UDMR şi PDL şi câţiva directori de la PNL. Iar asta demonstrează că, la nivel de Satu Mare, criteriul prim al competenţei funcţionează cât de cât. Prin comparaţie, în alte zone ale ţării PDL-ul a „ras” tot…

Şi-atunci revin la întrebare: e corect aşa ?

– Eu nu am fost niciodată de acord ca anumite persoane, care sunt bune profesional, să fie schimbate doar pentru că nu face parte din partidul „x” care e la putere…

Vă rog să mă iertaţi că vă întrerup, dar se spune că tocmai dumneavoastră v-aţi fi implicat foarte activ în schimbarea directorilor de la şcoli exclusiv pe criteriu politic. Aşa e ?

–  Nu-i aşa, dar pot să vă explic anumite lucruri şi în legătură cu şcolile. Ştiţi dumneavoastră care formaţiune politică are cei mai puţini directori la şcolile din judeţ ?

PDL-ul, cumva ?

–  Exact, chiar PDL !… Şi-atunci de ce să se spună că PDL a făcut presiuni şi a schimbat directorii pe criteriu politic ?! Şi vă mai demonstrez ceva: PSD-ul are 82 de directori – astăzi, da ! -, UDMR-ul are 78 de directori, PNL-ul are vreo 40 şi ceva. Ştiţi câţi are PDL-ul ? Avem 38 de directori… Atunci, spuneţi-mi: cine a politizat învăţământul sătmărean ?

Dar nu a crescut numărul de directori pedelişti la începutul anului şcolar, când s-au făcut schimbările ?

– Au fost câţiva directori cărora le-au expirat contractele de management şi au fost numiţi alţi directori până la susţinerea examenului pe post. Aceşti noi directori sunt cu delegaţie la conducerea şcolilor şi când se va ţine examenul se va putea înscrie oricine şi concursul nu se face pe criterii politice… Dar ştiţi câţi directori avea PDL-ul în urmă cu un an ? Vă spun eu: nici unul ! Se poate trage şi de aici o concluzie referitoare la cine a politizat sau nu învăţământul sătmărean.

Însă atunci când au fost scandalurile cu schimbările de directori la şcoli şi după apariţia unora care sunt apropiaţi ai PDL, logica era simplă. PDL e la putere – deci schimbările sunt dictate de conducerea sătmăreană a PDL, adică de Ioan Holdiş. Acum dumneavoastră spuneţi că nici vorbă…

– Dacă eu aş fi avut cumva cea mai mică înclinaţie să aplic un asemenea criteriu politic, la şcoli sau la alte instituţii, vă rog să mă credeţi că nu mai erau directorii care sunt şi acum la Satu Mare ! Vorbesc inclusiv de udemerişti, chiar dacă suntem acum cu ei la guvernare. Dar toţi sunt liniştiţi pe post şi muncesc bine. Au rămas. Dar cum vă explicaţi că în 2000, când a venit PSD-uol la putere, au „ras” tot ? Vă spun asta din ce mi-au povestit ccolegii mei, că eu nu eram pe atunci implicat în politică. Nici măcar un singur şef de serviciu nu a rămas din alt partid decât din PSD şi UDMR, în Satu Mare. Şi-atunci, totuşi, cine face politizare ?! PDL-ul şi Holdiş ??!… Acum, când încercăm să ne punem şi noi oameni, se face atâta caz ! Oricum, toţi oamenii pe care i-am pus îndeplinesc toate condiţiile legale, sunt capabili cu adevărat. Aaaa, au unii alte interese ? Treaba lor. Noi am pus oameni acolo unde condiţiile legale ne-au permis şi nu am făcut nici un abuz ca să schimbăm pe cineva doar de dragul ideii că nu e de la PDL. Aşa că, dacă e să facem o retrospectivă a ultimilor 20 de ani, veţi vedea că PDL-ul a politizat instituţiile cel mai puţin dintre toţi.

(va urma)

Interviu realizat de Dorin Prunilă

Un Comentariu la "EXCLUSIV ! – Interviu neconvenţional cu deputatul PDL Ioan Holdiş (partea a doua)"

  1. Pingback: EXCLUSIV ! – Interviu neconvenţional cu deputatul PDL Ioan Holdiş (prima parte) | Satmareanul - ziar online de Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.