Ajutoare în valoare de 85.277.400 lei pentru 94.344 de sătmăreni

Chiar şi după grămada de controale, verificări şi constatări ale legalităţii actelor care s-au făcut în ultimele luni, numărul sătmărenilor care, sub o formă sau alta, au primit sprijinul statului este destul de ridicat: 94.344. Cifra este luată din raportul de activitate pe primele 8 luni ale anului 2010 desfăşurată de Agenţia de Judeţeană Prestaţii Sociale Satu Mare, după ce am făcut un calcul aritmetic elementar cu numărul de persoane care au beneficiat de alocaţii de stat (70.458), alocaţii complementare de susţinere (18.459), indemnizaţii de creştere a copilului conform Legii 7 din 2007 (3698), stimulente pentru creşterea copilului (82), alocaţii de plasament )1030) şi altele.

Raportul de activitate al AJPS Satu Mare care ne-a fost pus la dispoziţie de directoarea Daniela Cerneşteanu Groşan (foto) este, de fapt, unul mult mai amplu şi, dincolo de cifrele unei statistici seci, răzbat coordonatele situaţiei dramatice în care trăiesc mulţi dintre con-judeţenii noştri. Întrebare retorică (şi nu prea): ce s-ar întâmpla cu foarte mulţi dintre aceşti aproape 95.000 de sătmăreni care sunt ajutaţi – prin Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale – să supravieţuiască, totuşi ?

Întregul raport de activitate al AJPS Satu Mare pe primele 8 luni ale acestui an poate fi citit aici. Şi veţi vedea că mulţi oameni duc o viaţă legată direct de stat prin “cordonul ombilical” al ajutoarelor financiare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.