Reparaţii pe jumătate

După ce toată vara nervii şoferilor au fost întinşi la maxim, din cauza lucrărilor la carosabil, care au perturbat traficul în oraş, vestea proastă este că ce s-a început nu se termină. Altfel spus, străzile Mihai Viteazu şi Prahovei rămân reparate pe jumătate. Pentru nerespectarea termenului de finalizare din contract, firmele executante vor fi penalizate.

Cum vremea rea se apropie, iar lucrările la carosabil pe străzile Mihai Viteazu şi Prahovei nu au fost finalizate, cum prevedea contractul, acesta vor fi stopate. Primarul Iuliu Ilyes a declarat că Strada Mihai Viteazu va fi finalizată până la intersecţia cu strada Mileniului, iar porţiunile rămase dintre instersectiile cu strazile Mileniului, Jean Kalvin şi Ştefan cel Mare, vor fi plombate, cât timpul va mai permite, urmând lucrările să fie finalizate în primăvara anului viitor.

Pe strada Prahovei se finalizează tronsonul dintre Drumul Careiului până la P-ţa Someş si sensul giratoriu la intersecţia strazilor Oituz cu Dariu Pop. Porţiunea de carosabil de la strada Dariu Pop până la Piaţa Someş va fi plombată şi va fi refăcută complet începând din primăvara anului viitor.

Edilul oraşului i-a învinovăţit pentru situaţia creată pe reprezentanţii Apaserv, dar şi pe cei care au executat lucrările la gaz, menţionând că angajaţii firmei Vakond au lucrat într-un ritm greoi.

„ Aceste lucrări se puteau face în termenele contractuale, adică până în luna octombrie, dar se pare că nu se vor respecta contractele . Firma executantă va intra în penalităţi începând cu lunile aprilie, mai” a declarat Primarul Iuliu Ilyes.

Referitor la lucrările tehnico edilitare pentru complexul ANL de pe strada Poligonului, primarul a menţionat că nu vor fi finalizate şi asta deoarece programul ANL este sistat la nivel naţional.

2 Comentarii la "Reparaţii pe jumătate"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.