Pledoarie pentru natură

La Complexul de Educaţie Ecologică “ Casa Verde” din municipiu a avut loc vernisarea expoziţiei “Pledoarie pentru natură” lucrările aparţinând pictorului de renume internaţional Perkes Iosif. În holul complexului Casa Verde au fost expuse 32 de tablouri. Dintre oficialităţile locale, la deschiderea expoziţiei a fost prezent primarul Iuliu Ilyes, care a declarat că pictorul Perkes Iosif i-a fost diriginte pentru un an de zile. Pictorul  Perkes Iosif a declarat că de la vârsta de 10 ani îşi dorea să ajungă pictor, iar de-alungul vieţii a avut peste 100 de expoziţii atât în tară, cât şi în străinătate.

În ceea ce priveşte expoziţia, pictorul a menţionat că tablourile exprimă viaţa lui, picturile sunt realiste, puţin impresioniste în culoare în special. De 25 de ani pictorul locuieşte în Ungaria, dar vine des la Satu Mare, susţinând că sufletul i-a rămas aici. Preţurile tablourilor sunt accesibile: cea mai ieftină pictură costă 300 de lei, iar cea mai scumpă  750 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.