Coroane mortuare la “instituţia decedată” a Prefecturii

De măsurile guvernamentale de distrugere austeră a economiei şi de grăbire a trecerii spre cele veşnice a unor largi categorii sociale nu poate scăpa nici râul, nici ramul, nici bugetarul, nici militarul rezervist. Acesta din urmă s-a organizat şi, împreună cu alţi camarazi, a înfiinţat Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere. La nivel judeţean, comandantul filialei acestui sindicat este col.(r) Gheorghe Strâmb. Acesta a declarat că pe data de 25 octombrie, la Satu Mare – ca şi la Bucureşti şi în toate celelalte capitale de judeţ, dealtfel – SCMD va protesta printr-un gest extrem de sugestiv faţă de toate nedreptăţile pe care guvernanţii le rostogolesc pe capul bieţilor români. dar protestul va fi îndreptat în special împotriva tuturor celor care distrug sistemul militar românesc.

“Mafia golănească” aflată la putere…

De la nivel central, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a transmis instrucţiunile necesare care sună astfel:
“An de an, politicieni cu lacrimi de crocodil în ochi, încadraţi de obedienţi în uniformă, au avut nesimţirea să depună coroane de flori la mormintele jertfiţilor noştri. Şi o vor face şi anul acesta, când distrugerea Armatei României se apropie de final: nu ne-au mai lăsat nici măcar 12 divizii; “reforma” a trimis acasă sute de mii de profesionişti din armată, poliţie, servicii; deveniţi mercenari, angajaţi pe bază de contract, profesioniştilor li s-au redus salariile la jumătate, urmând ca şi  această jumătate să fie… înjumătăţită prin concedii fără plată

Iar nouă, rezerviştilor, prin Legile 329/2009, 119/2010, Legea sistemului unitar de pensii, ne-au luat toate drepturile, condamnându-ne la umilinţă, mizerie şi moarte. Am rămas fără următoarele: dreptul la asistenţă medicală gratuită; dreptul la pensie militară; dreptul la muncă; dreptul la petiţie; statutul de militar, nu numai pentru prezent şi viitor, ci şi pentru…trecut etc.

Pentru toate acestea, SCMD propune tuturor categoriilor de militari în rezerva şi retragere, văduvelor şi urmaşilor lor, adică tuturor celor catalogaţi de mafia golăneasca aflată astăzi la putere drept “nesimţiţi”, “pomanagii” şi, mai nou, “beneficiari”, o altfel de abordare a lui 25 Octombrie.

Ţinând cont de posibilităţile noastre financiare, de numărul nostru şi forţa aliatilor nostri, pe data de 25.10.2010, orele 11.00, când jefuitorii şi asasinii naţiunii vor deschide ceremonialele de batjocorire a memoriei eroilor neamului, noi vom depune coroane mortuare la sediile instituţiilor considerate decedate: în Bucureşti – la Preşedinţie, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la Curtea Constituţională; în Ţară: filialele care nu vor veni la Bucureşti, vor depune coroane mortuare la sediile prefecturilor…Acţiunile se vor desfăşura între orele 11.00-17.00″

La nivel judeţean, colonelul (r) Gheorhe Strâmb a declarat pentru Sătmăreanul că – strict personal vorbind – nu împărtăşeşte întru totul modul de protest arătat în comunicatul de la nivel central al SCMD, dar a precizat totuşi că “rămânem militari, deci ordinul se va executa şi la Satu Mare”.

D.P.

Un Comentariu la "Coroane mortuare la “instituţia decedată” a Prefecturii"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.