Rămas bun, Iosif Ţiproc !


Azi la ora 14 a început, la cimitirul de pe str. Rodnei din municipiul Satu Mare, slujba religioasă de înmormântare a celui care a fost cel mai bun şi mai onest ziarist din Satu Mare – Iosif Ţiproc.   La ceremonialul funerar au participat, pe lângă familie, peste 300 de persoane – foarte mulţi prieteni, politicieni, foarte mulţi şefi de instituţii cu care el a colaborat chiar şi atunci când se părea că e “în război” cu ei, primari din comunele pe care le-a străbătut de atâtea ori  în căutarea clipelor de viaţă adevărată, colegii de la cotidianul “Informaţia Zilei” şi cei din presa locală. În semn de preţuire, la înmormântarea lui Ioşca au mai fost prezenţi şi mai mulţi oficiali locali, printre care s-au aflat Csehi Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul Radu Giurcă, deputatul Ioan Holdiş, primarul Iuliu Ilyes, viceprimarii Adrian Albu şi Gabor Kereskeny, primarul Nicolae Bura din Negreşti Oaş. Toţi au mers, printre altele, şi pentru că “au apreciat la justa valoare faptul că Iosif Ţiproc a fost animat în tot ceea ce a scris de aflarea, cunoaşterea şi comunicarea adevărului” (după cum a spus unul dintre preoţii care au oficiat slujba de înmormântare).

Dispariţia totalmente neaşteptată a lui Iosif Ţiproc ne-a reamintit de pesistenţa unei păcătoase prejudecăţi conform căreia nimeni nu e de neînlocuit şi abia când pleacă dintre noi unul dintre oamenii iubiţi sau preţuiţi sau respectaţi ne dăm seama cât de falsă este o asemenea prejudecată pentru că în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, i-au citit articolele şi-i vor citi cărţile Iosif Ţiproc va avea mereu locul său unic, de neînlocuit…

Un Comentariu la "Rămas bun, Iosif Ţiproc !"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.