Forţe de ordine şi nici o surpriză pe frontul din Racşa


După îmbrâncelile , huiduielile şi palmele politico-oeneşti  de la mijlocul săptămânii trecute (când prezenţa intempestiv-cutezătoare a deputatului PDL Ioan Holdiş într-n fief absolut pesedist a înfierbântat spiritele şi zvonistica), alegerile locale de ieri din comuna Racşa s-au desfăşurat extrem de paşnic. Nu au mai fost nici cotonogeli, nici vreun alt soi de incidente electorale notabile. Înjurăturile proferate printre dinţi la adresa adversarilor politici nu intră nici în istorie, nici în satistici sau procese verbale.

Oricum, atunci când toată suflarea alegătoare a comunei a avut în permanenţă în coaste şi în faţa ochilor 27 de poliţişti şi 25 de jandarmi – conduşi de şefii mari ai acestor instituţii, comisarul Şef Constantin Ioan Taloş şi colonelul Gheorghe Avram – era destul de riscant să-i mai dea cuiva prin cap să facă orice fel de tărăboi. (În paranteză fie spus, forţele de ordine trambalate la Racşa au fost într-un număr mai mult decât dublu faţă de efectivele de pază ce au fost prezente la recentele alegeri locale parţiale de la Agriş şi Sanislău.)

Agale, în dulcele stil rural de desfăşurare a ritualului de vot, răcşenii s-au perindat la cele trei secţii de votare ale comunei de-alungul întregii zile de ieri. Nu au fost impresionaţi nici măcar de faptul că deputatul Ioan Holdiş s-a ivit în zonă în jurul orei 16.

Conform celor declarate pentru Sătmăreanul.net de juristul Sebastian Domuţ – preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Racşa -, pe listele electorale erau înscrişi 2380 de alegători. La închiderea urnelor, la ora 21, s-au contabilizat doar 1356 de persoane care şi-au introdus voturile în urnă ( reprezentând 56,97% din total). Procesele verbale de la secţiile de votare au ajuns destul de târziu la biroul de bază, abia în jurul orei 23.

Rezultatul final al numărătorii voturilor nu a constituit deloc o surpriză, candidatul PSD la funcţia de primar al acestei comune – Toma Betea – câştigând aceste alegeri cu un procentaj zdrobitor de 91% (conform propriei sale declaraţii). Dealtfel, el afirma aseară târziu că “procesul electoral din Racşa s-a desfăşurat foarte bine şi foarte frumos, în ciuda faptului că domnul prefect a adus aici o grămadă de jandarmi şi poliţişti să ne intimideze. Totuşi eu am câştigat cu un procentaj de 91%, deci totul e bine când se sfârşeşte cu bine. Deja începem aici cheful cu şampanie în cinstea acestei victorii ! La consilieri, PSD a câştigat aproape tot, nu ştiu încă exact dacă nu au totuşi un singur consilier care va fi rătăcit în componenţa primului Consiliu Local al comunei Racşa !”

Petru Betea, candidatul PDL la funcţia de primar (deputatul Ioan Holdiş avea perfectă dreptate când a afirmat recent că “este un act de mare curaj să candidezi la Racşa împotriva PSD-ului şi a lui Toma Betea !”), era destul de necăjit. El a declarat pentru Sătmăreanul.net că “nu au fost probleme electorale, doar câteva nereguli fără mare importanţă care nici nu au fost semnalate la Biroul Electoral. Chiar dacă am pierdut acum, eu şi întreaga echiă a PDL ne vom continua activitatea pentru binele tuturor oamenilor din Racşa şi nu pentru o persoană, indiferent cine ar fi aceasta”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.