Nou miting aviatic la Satu Mare. Preţ neprecizat

Orice observator, nu neapărat super-atent şi chiţibuşar, al mişcărilor de evidenţiere politică a personajelor realmente interesante care deţin diverse funcţii de conducere la nivel judeţean şi/sau instituţional  îl va declara „remarcat foarte des” pe vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Omul ăsta chiar e activ „pe bune” sau e vorba doar de o aparenţă întreţinută cu migăloasă grijă ? Viitorul nu prea îndepărtat ne va da, desigur, un răspuns limpede la această întrebare. Dar până atunci iată că Adrian Ştef preia iarăşi iniţiativa. Şi trimite ieri şi un frumos şi aproape clar-explicativ comunicat de presă pe această temă. Tura asta, pe tema unui nou spectacol aviatic la Satu Mare care se va desfăşura peste 10 zile. Vom reda integral, în continuare, comunicatul de presă al Consiliului Judeţean. Însă, înainte de asta, fie-ne permisă o întrebare mai dezvoltată de felul ei: Cât costă şi cine plăteşte pentru distraţia asta ? Că în rândurile oficiale care urmează „amănuntele” astea s-au pierdut pe drum. Dar, iată comunicatul:

„Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a convocat azi (ieri-n.r.)comandamentul de organizare a celei de a treia ediţii a Mitingului Aviatic Satu Mare. La şedinţa de azi au participat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Satu Mare, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Transporturi, Direcţiei de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei Comunitare şi Transurbanului.

În timpul şedinţei au fost stabilite măsurile ce trebuie luate pentru buna desfăşurare a evenimentului. Vicepreşedintele Adrian Ştef a insistat pe colaborarea dintre instituţiile implicate în organizarea evenimentului, mediatizarea evenimentului, precum şi promovarea Aeroportului Internaţional Satu Mare şi a curselor Tarom de la Satu Mare.

Ediţia din acest an va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, la ora 12,00 pe Aeroportul Internaţional Satu Mare, intrarea fiind gratuită. Spectacolul aviatic va fi asigurat de avioane de acrobaţie, avioane ultra-uşoare şi zeci de paraşutişti, fiind  programate următoarele evoluţii aeriene: acrobaţii individuale şi în formaţie cu avioanele Extra 300;   zbor avioane ultra-uşoare, individual şi în formaţie; acrobaţii individuale şi în formaţie cu planoare; lansări de paraşutişti, precum şi un balon cu aer cald.

Un moment inedit în program îl reprezintă survolarea judeţului Satu Mare de către un avion al flotilei  TAROM, printr-un zbor demonstrativ destinat publicului. Prin tombola organizată pentru spectatori, câştigătorii se vor bucura de zboruri gratuite cu avioanele participante la miting. Mitingul Aviatic se va încheia cu un After Party cu participarea formaţiilor: Compact, Zanzibar împreună cu  Axandra şi DJ Alexia.

Cu ocazia organizării evenimentului, Compania TAROM a introdus în data de 18 septembrie o cursa specială, pe relaţia Bucureşti – Satu Mare – Bucureşti, cu următorul program: decolare din Bucureşti ora 9:30 – aterizare în Satu Mare ora 10:50; decolare din Satu Mare ora 16:25 –aterizare în Bucureşti ora 17:45.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.