Consiliul local atacat în contencios, viceprimarul Kereskeny atacat verbal

Pare el un foarte paşnic porumbel al păcii, dar prefectul Radu Giurcă se pare că are şi el limitele sale de toleranţă. A atacat în contencios administrativ două hotărâri ale Consiliului Local Satu Mare şi nu s-a sfiit să-l atace verbal pe viceprimarul UDMR al municipiului Satu Mare, Gabor Kereskeny.
În cadrul conferinţei de presă din 2 septembrie, pe care v-am prezentat-o pe larg, prefectul Radu Giurcă a fost întrebat care sunt principalele motive pe care s-a bazat când a atacat prin instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare două hotărâri votate de Consiliul Local Satu Mare, una referitoare la introducerea de plăcuţe bilingve pentru desemnarea denumirilor unor străzi sătmărene şi cealaltă în legătură cu desemnarea fostei Şcoli generale nr. 13 (de pe str. Botizului) ca viitor sediu al Poliţiei Comunitare. “De când sunt eu prefect, nu am atacat niciodată în contencios vreo hotărâre a Consiliului Local Satu Mare, dar în aceste două cazuri nu se putea să nu o fac. Sunt reprezentantul Guvernului în teritoriu şi garant al respectării legilor, iar aceste două hotărâri nu au fost legale, deci trebuiau atacate. În cazul fostei şcoli generale, pentru schimbarea destinaţiei clădirii trebuia solicitat conform legii şi obţinut un aviz din partea Ministerului Învăţământului, ceea ce nu s-a făcut. Iar despre problema cu denumirile bilingve ale unor străzi, Consiliul Local Satu Mare nu a solicitat şi nu a obţinut avizul Comisiei judeţene care dă numele la străzi, nu-mi vine acum în minte denumirea exactă a acestei comisii, dar există o astfel de comisie. Oricum, legea face referire la plăcuţe bilingve doar la intrările şi ieşirile din localităţi şi la denumirile instituţiilor, nu la străzi”, a explicat prefectul Radu Giurcă. Apoi a pufnit: “dumneavoastră, ziariştii, vă luaţi după ce spune Kereskeny sau mai stiu eu cine, chiar dacă nu are dreptate !”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.