Cum iei nişte bani cinstiţi dacă mergi la cursuri

De obicei, atunci cînd se organizează tot soiul de cursuri de calificare/recalificare, se precizează că acestea sunt gratuite – cum e cazul celor organizate, când şi când, de AJOFM – sau că e nevoie de achitarea unei sume de bani (dacă aceste cursuri sunt puse la cale de diverse firme, asociaţii profesionale etc.). Însă Dorel Postolache – liderul Sindicatului Liber Silvania Forest Satu Mare – anunţă că se poate şi altfel: participanţii la un curs anume sunt plătiţi tocmai pentru a se duce regulat la curs !
Conform declaraţiei sursei citate, “Federaţia sindicatelor din industria lemnului a obţinut, la nivelul Regiunii de Nord-Vest, o finanţare din fonduri europene pentru efectuarea unor cursuri de calificare gratuită în meseriile din acest domeniu de activitate. La aceste cursuri vor putea participa doar membri de sindicat care au – sau nu – vreo calificare în acest domeniu. Cursanţii vor primi şi bani pentru simplul fapt că merg la curs şi învaţă o meserie.”
Amănunte despre acest subiect vor putea fi aflate, zice Dorel Postolache, abia după data de 15 septembrie, când va veni la Satu Mare liderul  Federaţiei sindicatelor din industria lemnului, Vasile Bădica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.