Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare au realizat în perioada 25.06.2010 – 02.07.2010 un număr de 87 de acţiuni de control la unităţi şi gospodăriile populaţiei.
Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii au aplicat un număr de 6 amenzi contravenţionale în valoare de 4.600 lei.
Au fost reţinute oficial 11 Kg de produse alimentare în valoare totală de 92 lei datorită etichetării necorespunzătoare precum şi 50 Kg carne porc în valoare de 750 lei , carne infestată cu trichinella spp .
Au fost verificate: depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, cantine şcolare, grădiniţe, unităţi de vânzare cu amănuntul, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi ambalare produse de origine non animală, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte, ferme păsări, farmacii veterinare, gospodării ale populaţiei, Circumscripţii Sanitare Veterinare de Asistenţă şi Circumscripţii Sanitare Veterinare pentru Controlul Alimentelor.