Epaminonda Lucaciu, sătmăreanul care a înființat primul ziar românesc din America de Nord

Epaminonda Lucaciu

Preotul greco-catolic Epaminonda Lucaciu (25 februarie 1877-29 iulie 1960), fiul lui Vasile Lucaciu și al Paulinei Șerbac, a fost una dintre marile personalități care și-a pus amprenta pe dezvoltarea culturii și spiritualității românești de dincolo de ocean. Fiul „Leului din Șișești” este cel care a înființat primul ziar românesc de pe continentul nord-american, „Românul”, dar și cel care a pus bazele primei parohii românești din SUA.

Epaminonda Lucaciu, s-a născut în 1877 în localitate Sâncrai, și a fost unul dintre cei cinci copii ai lui Vasile Lucaciu și al Paulinei Șerbac. Și-a făcut studiile primare în Satu Mare, iar cele liceale le-a urmat în Năsăud, la liceul grăniceresc. După absolvirea liceului, s-a înscris la Institutul De Propaganda Fide de la Roma.

În 1898 a devenit doctor în Filosofie și în Teologie. Hirotonit preot greco-catolic, el a slujit în parohia tatălui său, la Șișești, apoi a fost numit paroh la Cenad. Având în vedere că la pragul secolelor XIX și XX mulți români ardeleni au emigrat America, Epaminonda Lucaciu a propus ierarhilor greco-catolici români să deschidă o misiune catolică românească pe continentul nord-american.

Preotul sătmărean a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1905. În același an a deschis prima biserică românească, Biserica „Sfânta Elena” din Cleveland. Totodată, a început să editeze și primul ziar românesc de pe continentul nord-american, care purta numele „Românul”. În 1907 Lucaciu revine în Transilvania, pentru a cere ierarhilor Bisericii Române Unite cu Roma să trimită noi preoți pe continentul nord-american.

În anul 1913, Epaminonda Lucaciu își desfășura activitatea la Trenton. După intrarea Statelor Unite ale Americii în război, în anul 1917, preotul a încercat să organizeze o „Legiune Română”, cu recruți din rândul emigranților din America de Nord, care să lupte de partea Antantei.

În cele din urmă, „Legiunea Română” nu a mai luat ființă, pentru că a venit sfârșitul războiului. Apoi, în perioada 1918-1920, împreună cu tatăl său, Vasile Lucaciu, au luptat pentru recunoașterea Marii Uniri. În cele din urmă au reușit să convingă publicații, precum „Washington Post” sau „New York Times”, să pledeze pentru recunoașterea Marii Uniri, ceea ce a dus la conturarea unui puternic curent favorabil României în opinia publică americană.

După semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, Epaminonda Lucaciu a revenit în țară, unde în perioada 1921-1923 a slujit ca preot militar în Satu Mare. Apoi, din anul 1924, a devenit paroh în Șișești, în locul tatălui său, decedat.

Epaminonda Lucaciu a murit în anul 1960, la Cluj, și a fost înmormântat alături de tatăl său, la Șișești.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.