Primăria oraşului Ardud în colaborare cu Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” organizează sâmbătă, 8 august, începând cu ora 17.00, un concert susținut de soprana Nicoleta Ardelean, baritonul Ioan Ardelean și de Cristina Struța, care va evolua la orgă. Evenimentul cultural se va desfășura la Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria” din Ardud. Intrarea este liberă.
Sâmbătă, 8 august, începând cu ora 19.00, în incinta Stațiunii turistice Tășnad va avea loc o seară folclorică deosebită intitulată „Datină și voie bună”. Evenimentul a ajuns la cea de-a IV-a ediție, fiind organizat de Casa de Cultură Tășnad și Muzeul Județean Satu Mare. Acțiunea este finanțată de Consiliul Local Tășnad. La șezătoare vor participa […]
În cadrul acţiunilor desfăşurate luni, 3 august, de către poliţiştii sătmăreni au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.790 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.120 lei.
Gheoghe P., de 51 de ani din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui VW Transporter pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu o mașină marca Peugeot, înmatriculată în Italia, condusă regulamentar din sens opus de Ioan Bud, de 24 ani, din Gherța Mică. Accidentul […]
Protopopiatul Greco-Catolic a postat pe Facebook fotografia unui tânăr care fură din lăcașurile de cult. Pentru a-l prinde reprezentanții protopopiatul cer sprijinul sătmărenilor. „Acest individ fură din Biserici! Este agresiv! Feriți-vă de el sau anunțați Poliția! Fură din biserici în timpul slujbei, prefăcându-se a fi evlavios. Vă rog distribuiți poza. Activează pe raza orașului Satu […]
Un bărbat de 57 de ani a murit sâmbătă (1 august) după-amiază, în urma unui stop cardiorespirator, în fața unui bar de pe strada Aurora din Satu Mare. Medicii s-au chinuit zeci de minute să-l readucă la viață, însă eforturile acestora au rămas fără succes. „Sâmbătă am fost solicitați la o persoana inconștientă în fața […]
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare are un nou inspector șef adjunct, și asta la mai puțin de o lună după ce chestorul Liviu Tăut, cel care ocupase anterior această funcție, s-a pensionat. Este vorba despre șeful Serviciului de Combatere a Criminalităpții Organizate (SCCO) Satu Mare, comisarul șef de poliție, Emilian Șugac. Începând cu […]
După ce a băut peste măsură, un bărbat de 48 de ani a urcat pe țeava de pe marginea Podului Golescu din Satu Mare, cu intenția de a se arunca în apele Someșului. Incidentul a avut loc vineri, 31 iulie, în jurul orei 09.00. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu se află la prima tentativă de […]
Un copil din Moftinu Mic a suferit mai multe leziuni după ce a fost accident de o mașină. Potrivit oamenilor legii, copilul circula cu bicicleta și nu s-a asigurat în mod corespunzător la schimbarea direcției de mers. Duminică, 2 august, pe strada Domănești, din localitatea Moftinu Mic, S. L., circulând cu bicicleta, pe fondul neasigurării […]
Un sătmărean de 48 de ani a ajuns duminică, 2 august la spital după ce a căzut peste o balustradă din casa scării blocului în care locuiește. Incidentul a fost anunțat la „112” de către un alt locatar. Ioan G., cel care a sunat la „112”, le-a povestit oamenilor legii că la un moment dat […]
În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii pompieri care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Vineri, 31 iulie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare a avut loc festivitatea de avansare în grad a 48 de cadre militare, ofiţeri şi subofiţeri. […]
„SM@rt Days” Satu Mare, eveniment ce se va desfășura în perioada 6-9 august, va aduce în fața sătmărenilor artă, artizanat, teatru, dans, workshop-uri, tulnicărese, gastronomie, standuri cu cărţi, activităţi pentru copii, demonstraţie canină și atelier de meşteşuguri antice, și toate astea în Grădina Romei. Seria de evenimente va începe joi, 6 august, la ora 19.00, […]
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „AugustFest” a debutat duminică, 2 august, la Carei cu un concert extraordinar de fanfare. Tinerii muzicieni, conduși de Fazekas Mihály şi Nagy Zoltán, au creat o atmosferă de bună dispoziție timp de mai bine de oră, interpretând atât piese consacrate din repertoriul clasic, piese în ritm de polka, cât […]
Duminică, 2 august, în jurul orei 11.00, Zsolt V., vânzător la magazinul de CD-uri din Piața de Vechituri, a fost amenințat cu un cuțit de către Gheorghe N. de 54 ani, din Satu Mare. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Agresorul este cercetat în stare de libertate.
În data de 14.08.2015 de la ora 09.30 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic specialist Reumatologie Programări la tel.: 0732.11.68.37 Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 04.08.2015, de la ora 15:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data […]