Penitenciarul Satu Mare, dat ca exemplu negativ. Ce spune șeful penitenciarelor din România

Penitenciarul Satu Mare, dat ca exemplu negativ. Ce spune șeful penitenciarelor din România

Cel mai modern loc de detenție din România este cel de la Arad, iar la polul opus se află Penitenciarul Satu Mare, potrivit directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe. Potrivit acestuia, la Penitenciarul Satu Mare sunt de două ori mai mulţi deţinuţi decât poate acoperi instituţia. „E greu să stabileşti care […]

Șef nou peste penitenciarele din România

Șef nou peste penitenciarele din România

Marius Vulpe va fi numit, începând de la 1 august, în funcția de director general interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Decizia a fost anunțată azi, 15 iulie, de ministrul Justiției, Raluca Prună. Decizia a fost luată după ce actualul director al ANP, Cătălin Bejan, se va pensiona începând cu data de 1 august. […]