Lista tarilor pentru care rămâne obligatorie carantina

Lista tarilor pentru care rămâne obligatorie carantina

A fost actualizată lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Pe noua lista sunt un numar de 32 de tari. Cei care se reintorc în Romania din aceste tari, vor sta în carantina 14 zile. Iată lista celor 32 de state, actualizata luni, 12 octombrie:

Peste 500 de satmareni, în carantina

Peste 500 de satmareni, în carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 12 octombrie, se află în carantină la domiciliu 510 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 445 vindecări și 30 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost efectuate 29.675 teste.

329 de satmareni sunt în carantina

329 de satmareni sunt în carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 8 octombrie, se află în carantină la domiciliu 329 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 318 vindecări și 30 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost efectuate 28.987 teste.

Carantina la domiciliul pentru cei care vin în Romania din aceste tari. Vezi lista

Carantina la domiciliul pentru cei care vin în Romania din aceste tari. Vezi lista

Incepând de astăzi, 7 octombrie, se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din 49 de tari, incluse on zona galbena. In zona galbenă sunt ţări precum: Israel, Spania, Republica Moldova, Franţa, Olanda, Belgia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Ungaria, Ucraina, Austria. Se exceptează de la această măsură persoanele care sosesc în […]

Lista tarilor pentru care Romania cere carantina

Lista tarilor pentru care Romania cere carantina

Comitetul Național pentru Situații de Urgență – CNSU a dat publicității o nouă listă cu țările pentru care se impune canrantină timp de 14 zile la intrarea în România.  ”Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu […]

Orban, negativ la COVID. Premierul rămâne în carantina

Orban, negativ la COVID. Premierul rămâne în carantina

Premierul Ludovic Orban nu este infectat cu noul coronavirus, anunță Guvernul într-un comunicat. „Rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19) în cazul prim-ministrului Ludovic Orban este negativ. Menționăm faptul că testul a fost realizat la cerere, preventiv, premierul nefiind încadrat într-o definiție de caz întrucât nu este considerat contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv. Din […]

Peste 400 de satmareni, în carantina

Peste 400 de satmareni, în carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 4 octombrie, se află în carantină la domiciliu 432 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 245 vindecări și 29 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost efectuate 27.934 teste.

Veste buna ! Nu sunt infectari noi în rândul elevilor !

Veste buna ! Nu sunt infectari noi în rândul elevilor !

La nivelul județului Satu Mare, în data de 2 octombrie, se află în carantină la domiciliu 541 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 240 vindecări și 28 decese cauzate de coronavirus. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nu s-au înregistrat noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul elevilor. De […]

Peste 500 de satmareni, în carantina

Peste 500 de satmareni, în carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 28 septembrie 2020, se află în carantină la domiciliu 523 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 207 vindecări și 26 decese cauzate de coronavirus. Din 24 septembrie, la nivelul județului nu s-au înregistrat noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul elevilor. De asemenea, […]

Peste 400 de satmareni sunt în carantina !

Peste 400 de satmareni sunt în carantina !

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 septembrie, se află în carantină la domiciliu 471 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 207 vindecări și 26 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost efectuate 26.290 teste.

Raed Arafat spune că ar putea fi reintrodusă carantina în toată țara

Raed Arafat spune că ar putea fi reintrodusă carantina în toată țara

Raed Arafat sugerează că ar putea fi reintrodusă carantina în toată țara, dacă situația va deveni „dramatică”. Secretarul de stat susține însă, pentru început, măsurile de izolare locale și regionale pentru oprirea coronavirusului. „Noi am zis că vom merge pe ideea măsurilor zonale sau regionale, dar este clar că never say never, niciodată să nu […]

540 de satmareni sunt in carantina

540 de satmareni sunt in carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 25 septembrie, se află în carantină la domiciliu 540 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 207 vindecări și 26 decese cauzate de coronavirus. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nu s-au înregistrat noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul elevilor. De […]

Oficialitatile spun ca mai sunt 361 de persoane în carantina

Oficialitatile spun ca mai sunt 361 de persoane în carantina

La nivelul județului Satu Mare, în data de 21 septembrie 2020, se află în carantină la domiciliu 361 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 187 vindecări și 25 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost testate 15.962 persoane și au fost efectuate 24.915 teste.

Cifrele nu mai au nici o explicație rationala ! Câti satmareni se afla în carantina la domiciliu ?

Cifrele nu mai au nici o explicație rationala ! Câti satmareni se afla în carantina la domiciliu ?

Numărul persoanelor carantinate la domiciliu, variaza enorm de mult de la o zi la alta, fără ca cifrele oferite de autorități sa aibă vreo explicație rationala. Dacă vineri, 18 septembrie au fost raportate 427 de persoane carantinate, sâmbăta (19 septembrie) numărul acestora a scăzut „brusc” la 65, pentru ca astăzi să se ajungă la 410. […]

65 de satmareni în carantina !

65 de satmareni în carantina !

La nivelul județului Satu Mare, în data de 19 septembrie, se află în carantină la domiciliu 65 persoane. Făcând o comparație având în fata datele statistice, ieri erau în carantina 427 de persoane. Cum s-a ajuns într-o singura zi la 65 ? Doar cel de Sus se mai pricepe la calculul oficialitatilor. Până în prezent, […]