Polițiștii au reținut zece permise de conducere

Polițiștii au reținut zece permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate miercuri, 20 ianuarie, de către poliţişti, au fost reţinute zece permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi efectuarea unor depăşiri neregulamentare. De asemenea, au fost aplicate 311 amenzi contravenţionale, în valoare de 29.400 lei.

Vezi ce amenzi riscă firmele care nu-și protejează angajații în caz de ger

Vezi ce amenzi riscă firmele care nu-și protejează angajații în caz de ger

Angajatorii care nu respectă prevederile legale cu privire la protecția persoanelor în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute riscă să plătească amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 lei, sau chiar sistarea activității până la remedierea situației. „Atenționăm angajatorii că au obligația legală să distribuie ceai fierbinte angajaților care lucrează expuși la temperaturi extreme, când termometrul […]

Polițiștii au dat amenzi de peste 30.000 lei

Polițiștii au dat amenzi de peste 30.000 lei

În cadrul acţiunilor desfăşurate marți, 19 ianuarie de poliţiştii sătmăreni, au fost aplicate 179 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.325 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.800 lei.

Polițiștii au reținut 12 permise de conducere

Polițiștii au reținut 12 permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate în acest week-end de către poliţişti, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute 12 permise de conducere, pentru nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, au fost sancţionaţi participanţi la trafic pentru abateri cum sunt: defecţiuni tehnice (31), nerespectarea regimului legal de viteză (74), lipsă documente (26), necuplarea centurii […]

13 șoferi au rămas fără permise de conducere

13 șoferi au rămas fără permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate de către poliţişti joi, 14 ianuarie, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute 13 permise de conducere. De asemenea, au fost sancţionaţi participanţi la trafic pentru abateri cum sunt: defecţiuni tehnice (21), nerespectarea regimului legal de viteză (50), lipsa unor documente (24), necuplarea centurii de siguranţă (50), […]

Vezi câte permise de conducere au reținut polițiștii rutieri

Vezi câte permise de conducere au reținut polițiștii rutieri

În cadrul acţiunilor desfăşurate miercuri, 13 ianuarie de către poliţişti, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute 15 permise de conducere, pentru nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, au fost sancţionaţi participanţi la trafic pentru abateri precum: defecţiuni tehnice (20), nerespectarea regimului legal de viteză (48), lipsă documente (30), necuplarea centurii de […]

Zece șoferi au devenit pietoni

Zece șoferi au devenit pietoni

În cadrul acţiunilor desfăşurate marți, 12 ianuarie de către poliţişti, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute zece permise de conducere, pentru nerespectarea normelor rutiere. Este vorba despre: consumul de alcool, regimul legal de viteză, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor. De asemenea, au fost […]

Polițiștii au dat amenzi de peste 19.000 lei

Polițiștii au dat amenzi de peste 19.000 lei

În cadrul acţiunilor desfăşurate luni, 11 ianuarie de către poliţişti, au fost aplicate 182 de amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ 19.500 lei. Astfel, au fost sancţionaţi participanţi la trafic pentru următoarele abateri: nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni (11), defecţiuni tehnice (36), nerespectarea regimului legal de viteză (37), nerespectarea regulilor de circulaţie de […]

15 șoferi au ajuns pietoni

15 șoferi au ajuns pietoni

În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 7 ianuarie pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare au fost reţinute 15 carnete de conducere pentru mai multe abateri. Este vorba despre neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (9), consum de alcool și depăşiri neregulamentare. De asemenea, au fost aplicate 147 de amenzi contravenţionale, în valoare de 12.476 lei.

Polițiștii au reținut patru permise de conducere

Polițiștii au reținut patru permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi, 5 ianuarie pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute patru permise de conducere. Aceste măsuri s-au luat pentru abateri precum: nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi depăşiri neregulamentare. De asemenea, au fost aplicate un număr de 154 de amenzi contravenţionale, în […]

Polițiștii rutieri au dat 30 de amenzi contravenționale

Polițiștii rutieri au dat 30 de amenzi contravenționale

În cadrul acţiunilor desfăşurate luni, 28 decembrie, de poliţiştii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.350 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 24 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.250 lei.

Polițiștii au dat amenzi de peste 8.500 lei

Polițiștii au dat amenzi de peste 8.500 lei

În cadrul acţiunilor desfăşurate duminică, 27 decembrie, de poliţiştii sătmăreni au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.212 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 20 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.310 lei.

11 șoferi au rămas fără permise de conducere

11 șoferi au rămas fără permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate duminică, 20 decembrie pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute 11 permise de conducere, pentru: nerespectarea regimului legal de viteză, consum de alcool şi depăşiri neregulamentare. De asemenea, au fost aplicate 221 de amenzi contravenţionale, în valoare de 25.300 lei.

Polițiștii au reținut 15 permise de conducere

Polițiștii au reținut 15 permise de conducere

În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 17 decembrie, poliţiştii sătmăreni au aplicat un număr de 240 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.417 lei. De asemenea, au fost reținute15 permise de conducere. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale în […]

39 de pietoni, amendați de polițiști

39 de pietoni, amendați de polițiști

În cadrul acțiunilor desfășurate luni, 14 decembrie, polițiștii au dat 106 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.100 lei, din care 39 au fost aplicate pietonilor. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.380 lei.