Nadal a câştigat Wimbledon-ul

Tenismenul Rafael Nadal, locul 1 mondial, a câştigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, pe cehul Tomas Berdych (locul 13 mondial), scor 6-3, 7-5, 6-4. “Este mai mult decât un vis care s-a îndeplinit. După un an dificil pentru mine şi faptul că am ratat turneul de anul trecut, am revenit în acest an şi am cucerit trofeul. E mai mult decât un vis îndeplinit”, a spus Nadal, după finala care a durat două ore şi 13 minute.

Este pentru a doua oară când spaniolul se impune pe iarba londoneză. Prima dată a câştigat turneul londonez în 2008, după o finală senzaţională câştigată în faţa lui Federer. Nadal are în palmares şi două finale pierdute la Wimbledon, în faţa marelui rival, elveţianul Federer.

Nadal e primul spaniol care reuşeşte o dublă victorie la Wimbledon. Manolo Santana, învingător în 1966 în faţa americanului Dennis Ralston, şi Conchita Martínez, care s-a impus în 1994 în faţa americancei de orgine cehă Martina Navratilova, sunt ceilalţi doi tenismeni spanioli care au câştigat un titlu la Wimbledon.

La 24 de ani, Rafa a demonstrat că este cel mai bun tesismen la ora actuală şi a ajuns la opt turnee de Grand Slam câştigate: cinci titluri la Roland Garros, două la Wimbledon şi unul la Australian Open. Pentru Berdych, finala de la Wimbledon rămâne cea mai mare performanţă a carierei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.