Iohannis a promulgat legea ! 1527 de posturi scoase la concurs !

1.527 de posturi urmează să fie scoase la concurs în sistemul penitenciar, anunţă Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare.

Sindicatul transmite că există circa 4.500 de posturi vacante în sistem, însă doar pentru 1.527 dintre acestea există finanţare. 700 dintre posturile scoase la concurs sunt posturi de execuţie disponibile în operativ.

Astăzi, Preşedintele României a promulgat prin decret Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ prin care posturile vacante din Poliţia Penitenciară sunt deblocate. Este adevărat că la acest moment avem aproximativ 4.500 de posturi vacante în sistemul penitenciar, însă dintre acestea doar pentru 1.527 avem finanţare”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare.

Cele 1.527 de posturi reprezintă un total al procedurilor de ocupare prin concurs pentru posturi de execuţie (1.398 de posturi), pentru posturi de conducere (25), respectiv pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor – „sesiune unică anuală” (129).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.