Începând cu luna septembrie, organizația SamCivica va lansa un nou proiect, ce își propune să îmbine pasiunea pentru natură cu promovarea județului Satu Mare. Sub sloganul „Curățat, gata de vizitat!”, campania vizează ecologizarea zonelor turistice din județ, pentru a le promova ulterior prin intermediul canalelor media ale organizației. Prin aceste acțiuni țintite, SamCivica speră să […]
Începând cu data de, luni 28.08, la Cabinet Medical Dr. Coica, va consulta Dr Kurta Cassian Adrian, medic specialist Ortopedie și Traumatologie. Programul de consultații este LUNI și MIERCURI în intervalul 16-19. Programări la numerele de telefon : 0729782482 , 0732116876
Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au […]
Primul ministru Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul își va asuma răspunderea în Parlament pentru pachetul de reformă în fiscalitate și administrația publică. „Avem nevoie de o Românie decentă și echitabilă pentru toți. Pentru asta, trebuie să oprim debandada bugetară! Trebuie să facem un sistem fiscal echitabil pentru toată […]
Miercuri, 23 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune specifică în zona de responsabilitate. Astfel, la ora 19.30, pe raza localității Pomi, județul Satu Mare, polițiștii de frontieră au oprit pentru control o autoutilitară marca Mercedes-Benz Sprinter, înmatriculată în România. Mașina era condusă […]
Sâmbătă, 26 august de la ora 18 CSM Olimpia Satu Mare va juca primul meci din noul sezon al campionatului ligii a 3-a. Echipa antrenată de cuplul Cosmin Iuhas-Florin Fabian va întâlni în prima etapă a seriei a 10-a, pe teren propriu, echipa nou promovată ACS Crișul Sântandrei. Condițiile pentru spectatori, pe stadionul Olimpia-Daniel Prodan […]
Tabăra diversității, organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în cadrul proiectului „Educație pentru diversitate”, a avut loc la Satu Mare în perioada 21-23 august. La activitățile taberei au participat 35 de liceeni de diverse etnii și 6 însoțitori de la Liceul „Simion Bărnuţiu” Carei, Liceul Tehnologic Ardud și Liceul Tehnologic „Petru […]
La sfârșitul lunii iulie 2023, rata șomajului înregistrată înevidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de MuncăSatu Mare a fost de 3,40 %,în scădere cu 0,08 pp fată de lunaiulie a anului 2023. Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii iulie 2023, respectiv de 4.344 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 562 au fost șomeri […]
Angajații finanțelor sătmărene, la fel ca majoritatea colegilor lor din țară au declanșat astăzi o nouă acțiune de protest. Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe anunță joi că „în toate județele din țară au fost declanșate proteste spontane” după ce ministrul Finanțelor nu și-a respectat angajamentele luate în fața sindicatelor. „Astfel, incepand cu ora 8,30, […]
Peste 8400 de fotografii au fost realizate în cadrul misiunilor Apollo, și niciodată niciun expert în fotografie nu a susținut că vreo imagine este falsă sau falsificată. Comunicațiile programului Apollo s-au făcut folosind frecvențele UHF, VHF și HF, cu stații de releu create de NASA într-o rețea globală numită Manned Space Flight Network (MSFN). […]
Polițiștii din Dragomirești au fost sesizați despre faptul că s-a produs un accident de muncă în extravilanul orașului Dragomirești. Deplasați la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani din oraș, angajat al unei firme, în timp ce efectua activități de amenajare a unui […]
Opt din zece companii (83%) declară că nu ar fi pregătite pentru data de 1 ianuarie 2024 ca dată de începere a emiterii facturilor prin sistemul RO e-Factura, în timp ce doar 17% afirmă că sunt pregătite, conform EY România. La sfârşitul lunii iulie a acestui an, Consiliul Uniunii Europene a acordat României derogarea de […]
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, hidrologii au instituit codul galben pentru unele sectoare de cursuri de apă, începând de astăzi, 23 august, ora 12:00, până mâine, la ora 8:00. În acest interval, vor fi afectate bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuș, Tur, Someşul Mare, Someșul Mic și Someș, unde […]
Raul Tur este sub Cod portocaliu, avertizeaza hidrologii. Atentionarea este valabila astazi, 23 august, pana la ora 20.00. Bazin hidrografic afectat: Tur – bazin amonte de acumularea Cӑlineşti-Oaș şi afluenţii aferenţi sectorului aval de acumularea Cӑlineşti-Oaș (judeţul Satu Mare). Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe […]
Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18:00, artiștii Teatrului Mikroszkóp din Budapesta prezintă un spectacol de cabaret la Teatrul Municipal din Carei. Bilete se pot cumpăra de la biroul Centrului Cultural Carei, prețul fiind de 60 lei.