Vineri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un maramureșean în vârstă de 35 de ani. Cu ocazia formalităților de frontieră, la controlul efectuat de către poliţişti s-a constatat că pe […]
Sala de sport din Mădăras, ce poartă numele regretatului maestru Tudor Barbul, a găzduit azi, 23 noiembrie, deschiderea oficială a celei de-a treia ediții a Memorialului Tudor Barbul. Evenimentul aduce un omagiu unei personalități emblematice a sportului sătmărean și are scopul de a inspira tinerele generații să urmeze calea performanței. Memorialul, dedicat luptelor greco-romane, a […]
Centrul de Conferințe „Dăinuirea” al Episcopiei Romano-Catolice a găzduit astăzi o importantă conferință-dezbatere cu tema „Valorile care ne definesc: România-Europa încotro?”. Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Fundația Universitară „Vasile Goldiș” Arad, Filiala Satu Mare, a reunit profesori, academicieni și reprezentanți ai […]
Primele 4 autobuze electrice, din cele 17 achiziționate de Primăria Municipiului Satu Mare, au ieșit azi pe străzile din oraș pentru efectuarea probelor. Autobuzele electrice marca Karsan e-ATA au fost cumpărate în cadrul unui contract finanțat prin PNRR. Acestea vor fi însoțite și de 23 de stații de încărcare, valoarea contractului fiind de 64.2 milioane […]
AFECTARE TEMPORARĂ A SERVICIULUI ! Înmatricularea și transcrierea autovehiculelor, la nivelul Serviciilor Publice Comunitare de Înmatriculări, afectate temporar! Datele tehnice necesare înmatriculării/transcrierii transmiterii dreptului de proprietate (serie de șasiu, carateristici tehnice) sunt preluate în mod automat prin mijloace electronice din bazele de date ale Registrului Auto Român. Astfel, din cauza unui incident tehnic neprevăzut, care […]
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare informează că, în contextul alegerilor electorale, cele 14 servicii publice locale de evidenţă a persoanelor din județ vor avea un program special de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de identitate necesare votului. Programul este următorul: 🔹Sâmbătă – 23 noiembrie, 30 noiembrie și 7 decembrie: între orele […]
Emanuel Gyenes se pregătește să participe în ce-a de-a cincisprezecea sa aventură în Raliul Dakar. Sportivulsătmărean va participa la cea de-a 47-a ediție a celei maisolicitante competiții din motorsport din postura de LegendăDakar, distincție primită în 2020. În Dakar 2025, Mani pornește cu o motocicletă nouă, KTM 450 Rally Replica,model 2025. Anul 2024 a fost […]
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au efectuat, în cadrul unei serii de controale, o sancțiune contravențională și au confiscat o cantitate semnificativă de carne neconformă. Acțiunile de control, în număr de 95, au vizat unități precum abatoare, supermarketuri, brutării, piețe agroalimentare și magazine alimentare. În urma verificărilor, s-a constatat nerespectarea […]
După semieșecul din săptămâna trecută de la Diosig, unde echipa noastră a remizat 1–1 pe terenul lanternei roșii din Seria 10, sâmbăta echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare întâlnește din nou o formație din subsolul clasamentului seriei din Liga 3. Pe 23 noiembrie, pe stadionul Olimpia-Daniel Prodan, adversara va fi ACS Viitorul Cluj, în […]
🌨Utilajele de deszăpezire acționează pe drumurile județene pentru degajarea carosabilului și lărgirea căii de rurale ca urmare a ninsorilor căzute în ultimele ore în județul Satu Mare. 🚜Se intervine de azi-dimineață de la ora 05.30 și se lucrează cu 20 de autospeciale cu răspânditor cu lamă. Utilajele dotate cu lamă acționează în primul rând pe […]
Circulația pe Drumul Național 19 va fi închisă în perioada 22-27 noiembrie 2024, între kilometrii 137+872 metri, pentru lucrări de întreținere și reparații la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Botiz. Pe durata restricțiilor, traficul între Satu Mare și Livada va fi deviat pe următoarea rută ocolitoare: DN 19 – intersecție cu VO […]
COD GALBEN în județul Satu Mare Perioadă de valabilitate: 22 noiembrie, ora 10:00 – 22 noiembrie, ora 20:00 Meteorologii anunță intensificări ale vântului și precipitații sub formă de ninsoare în mai multe regiuni ale țării. În intervalul menționat, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h, afectând zonele din vestul, nordul, centrul și estul țării. […]
Prima ninsoare a sezonului a căzut în această dimineață (22 noiembrie) peste județul Satu Mare, dar bucuria iernii a fost repede umbrită de un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cionchești. Un șofer a pierdut controlul volanului, iar mașina sa a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Cauzele exacte ale accidentului nu au […]
Astăzi, 21 noiembrie 2024, la sediul Partidului Social Democrat din Satu Mare, a avut loc o conferință de presă prin care reprezentanții formațiunii politice au adresat un mesaj hotărât locuitorilor județului, cu doar câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Evenimentul a marcat un moment de mobilizare pentru sătmăreni, fiind subliniată importanța […]
S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea pasarelei pietonale și velo supraterane din intersecția Crinul Joi, 21 noiembrie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a prezentat câteva informații referitoare la proiectul “Pasarela pietonală și velo la intersecția Crinul”. La jumătatea lunii octombrie a fost semnat contractul de finanțare […]