Sala de ședințe a Primăriei Negrești-Oaș va găzdui marți, 12 aprilie, de la ora 12.00, un eveniment dedicat „Zilei Internaționale a Romilor”. Spectacol va fi oferit de membrii comunității de romi. Manifestarea va începe cu un concurs de recitat poezii, urmat de un program artistic de dans oșenesc și țâpurituri și dans țigănesc. În final […]
Sâmbătă, 9 aprilie, dansatorii de la Loga Dance School au participat la Cupa „Floris”, competiție organizată la Bistrița. În cadrul acestui turneu au participat peste 200 de perechi de dansatori din toată țara. Loga Dance School a participat cu șase perechi de dansatori, din care cinci perechi s-au calificat în finala competiției: Locul I Simon […]
Un șofer de 27 de ani din Baia Mare, Zoltan G., este cercetat de polițiști după ce a refuzat să fie testat cu etilotestul, iar apoi să i se preleveze sânge pentru determinarea alcoolemiei. Acesta a fost oprit în trafic în noaptea de sâmbătă, 9 spre duminică, 10 aprilie, în jurul orei 01.15. Oamenii legii […]
În perioada 8-10 aprilie a avut loc la Poiana Brașov „Cupa României” la Judo. Sportivii sătmăreni au avut o evoluție remarcabilă și au reușit să obțină rezultate deosebite. CSM Satu Mare a luat medalii prin următorii sportivi: Samel Lorand a cucerit aurul la categoria de 100 kg; Marian Halas a devenit vicecampion la categoria de […]
Sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a găzduit astăzi, 11 aprilie, cea de-a IV-a ediție a Galei „Primăvara Artelor”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean. Printre premianții actualei ediții a galei se află și câțiva dintre participanții la show-ul de […]
Serviciul Public Local Salvamont Borşa, în colaborare cu Serviciul „Multisalva” Satu Mare, au efectuat în aceste zile un exerciţiu de salvare în zona Izvorul Cailor din Munţii Rodnei. Potrivit organizatorilor, astfel de exerciţii sunt foarte importante pentru că în ultimii ani a crescut considerabil numărul turiştilor care practică schiul de tură şi schi-raidul în Munţii […]
Administrația Județeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare va găzdui în data de 14 aprilie, ora 11.00, o ședință în care vor fi prezentate principalele modificări legislative în domeniul fiscal, intervenite în perioada februarie – aprilie 2016. Întâlnirea va avea loc la sediul instituției din P-ța Romană nr. 3-5, în sala de ședințe situată la […]
Prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a fost ales în funcția de secretar general al Asociației Prefecților și Subprefecților din România. Evenimentul desfășurat la Băile Felix (Bihor) a avut loc în perioada 7-9 aprilie. Pe ordinea de zi a întâlnirii de la Băile Felix a figurat alegerea noului președinte, completarea Consiliului Director și dezbaterea unor […]
Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare va găzdui joi, 14 aprilie, o nouă ediție a Bursei generale a locurilor de muncă. Acțiunea organizată de AJOFM Satu Mare se va desfășura în intervalul orar 08.00-16.00. Conducerea AJOFM Satu Mare anunță că, agenții economici care au locuri de muncă vacante, sau înființează noi locuri de […]
Sălile de expoziții a Muzeului de Artă Satu Mare vor găzdui sâmbătă, 16 aprilie, un concert cameral susținut de Cvartetul de violoncele alcătuit din: Rudolf Leopold, Crina Varga, Elod Zagoni și Andras Gyenge. Evenimentul organizat de Filarmonica „Dinu Lipatti”, în parteneriat cu Primăria Satu Mare, va începe la ora 17.00. În cadrul concertului, sătmărenii interesați […]
În data de 15.04.2016 de la ora 09.30 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic specialist Reumatologie Programări la tel.: 0732.11.68.37 Programări la tel.: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de12.04.2016 si în data de 19.04.2016 de la ora 15:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programări la tel: […]
Asociaţia Consult Scolari Satu Mare, în parteneriat cu Apáczai Oktatási Centrum (Kisvárda, Ungaria) derulează în perioada 1 decembrie 2015-1 septembrie 2016, proiectul intitulat „LEARN, CAPTURE AND EXCHANGE!“, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+, programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport 2014-2020. Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătăţirea competenţelor personale […]
Pentru neregulile depistate în trafic, duminică, 10 aprilie, poliţiştii au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 18.870 lei. Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, patru permise de conducere pentru abateri ca depăşirea limitei de viteză, consum de alcool sau depăşiri neregulamentare.
Vineri, 15 aprilie, la ora 19.00, la Castelul Károlyi va avea loc concertul cameral susținut de Cvartetul de violoncel format din Rudolf Leopold (din Viena), Crina Varga, Elöd Zágoni și András Gyenge. Evenimentul este organizat de Filarmonica „Dinu Lipatti”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Satu Mare, Direcției de Cultură a municipiului Carei și Centrului […]
O tânără de 24 de ani și un bărbat de 34 de ani au suferit mai multe leziuni în urma unui accident de circulație ce a avut loc în noaptea de vineri, 8 spre sâmbătă, 9 aprilie în Orașu Nou. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 03.00, pe strada Mare din localitate. Din investigațiile efectuate […]