Profesoara Kabai Timea distinsă cu Premiul de Excelență 3DUCATOR-2025

Profesoara Kabai Timea distinsă cu Premiul de Excelență 3DUCATOR-2025

Profesoara Kabai Timea de la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare a fost distinsă cu Premiul de Excelență 3DUCATOR-2025 în cadrul Conferinței Naționale 3DUTECH, recunoaștere a contribuției sale remarcabile în promovarea tehnologiilor emergente în educație. Evenimentul, organizat de 3DUTECH în colaborare cu ECDL România și Dedeman, a reunit profesori și elevi din întreaga țară, […]

Antreprenorii din Satu Mare discută despre sprijinul necesar pentru IMM-uri și dezvoltarea durabilă

Antreprenorii din Satu Mare discută despre sprijinul necesar pentru IMM-uri și dezvoltarea durabilă

Azi,  23 mai 2025, Satu Mare a găzduit evenimentul regional „Dialog Social și Dezvoltare Durabilă”, organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România), în parteneriat cu Patronatul IMM Satu Mare. Evenimentul a reunit autorități publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului patronal și sindical, experți și antreprenori, având ca […]

Lecție interactivă despre date, decizii și social media, la Colegiul Național „Ioan Slavici”

Lecție interactivă despre date, decizii și social media, la Colegiul Național „Ioan Slavici”

Elevii Colegiului Național „Ioan Slavici” din Satu Mare și cei ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” din Nereju (Vrancea) au descoperit cum o simplă bătaie din palme poate deveni o lecție despre marketing, matematică și luarea deciziilor, într-o activitate interactivă organizată în cadrul programului #DataMathLab, derulat de Aspire Teachers. Cosmin Popescu și Monica Georgescu, specialiști în […]

Electrolux angajează Material Planner la fabrica din Satu Mare

Electrolux angajează Material Planner la fabrica din Satu Mare

O nouă oportunitate de carieră în lanțul de aprovizionare la Electrolux Satu Mare Grupul Electrolux, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de electrocasnice, caută să recruteze un Material Planner pentru fabrica din Satu Mare. Această poziție permanentă oferă șansa de a contribui direct la optimizarea proceselor de producție, colaborând strâns cu managerii de aprovizionare, […]

Elevii de la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare impresionează la Conferința Națională 3DUTECH 2025 

Elevii de la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare impresionează la Conferința Națională 3DUTECH 2025 

Pe 21 mai 2025, în cadrul celei de-a doua zile a Conferinței Naționale 3DUTECH – AI for Good, echipa Colegiului Național „Ioan Slavici” din Satu Mare a captivat audiența cu prezentarea proiectului EduSense. Acest eveniment, desfășurat la Universitatea Româno-Americană din București, a reunit elevi, profesori și experți în tehnologie din întreaga țară, sub tema „Educație […]

Obiectele de patrimoniu ale Muzeului Județean Satu Mare prind viață în 3D

Obiectele de patrimoniu ale Muzeului Județean Satu Mare prind viață în 3D

Muzeul Județean Satu Mare face un pas important în digitalizarea patrimoniului cultural, prin scanarea 3D a unor obiecte etnografice valoroase din colecțiile sale, în cadrul proiectului internațional „Beyond nationalities. Ethnographic and cultural similarities between Romanians, Ukrainians and Slovaks from the Upper Tisza Region”, cod HUSKROUA/23/S/2.2/013. Proiectul #EntCultSim este finanțat prin programul HUSKROUA și promovează colaborarea […]

Fetele de la handbal încep turneul de clasament

Fetele de la handbal încep turneul de clasament

  Echipa de handbal feminin CSM Olimpia Satu Mare va începe sâmbătă participarea la turneul semifinal de clasament din cadrul Campionatului Național de Junioare III, care are loc la Bacău. Formația antrenată de trio-ul Kibédi Albert, Nagy Flórián și Lucaci Dénes va lupta timp de patru zile, împotriva echipelor din Onești, Râmnicu Vâlcea și a […]

1 Iunie– O Zi de Poveste pentru Cei Mici la Aushopping

1 Iunie– O Zi de Poveste pentru Cei Mici la Aushopping

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, centrul comercial Aushopping Satu Mare se transformă într-un tărâm de basm, oferindu-le celor mici o experiență de neuitat. Evenimentul, intitulat „O lume magică unde bucuria prinde viață”, promite o după-amiază plină de distracție, culoare și magie. Între orele 15:00 și 20:00, copiii vor avea ocazia să intre în Lumea […]

Parcul Vasile Lucaciu va fi reabilitat cu fonduri europene

Parcul Vasile Lucaciu va fi reabilitat cu fonduri europene

Contractul de finanțare pentru reabilitarea Parcului Vasile Lucaciu a fost semnat, deschizând drumul unui amplu proiect de modernizare finanțat din fonduri europene. Valoarea totală a investiției se ridică la 27.649.643 lei. Proiectul prevede reabilitarea completă a aleilor, înlocuirea mobilierului urban și reamenajarea spațiilor verzi. În plus, parcul va fi dotat cu sistem de supraveghere video […]

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundații în nord-vestul țării până sâmbătă la prânz

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundații în nord-vestul țării până sâmbătă la prânz

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare de cod galben hidrologic, valabilă de joi, 23 mai, ora 12:00, până vineri, 24 mai, la aceeași oră. Avertizarea vine pe fondul condițiilor meteorologice actuale și a prognozei pentru următoarele 24 de ore. Sunt vizate mai multe sectoare de râuri din nord-vestul […]

Au început înscrierile la creșele din Satu Mare pentru anul școlar 2025–2026

Au început înscrierile la creșele din Satu Mare pentru anul școlar 2025–2026

Părinții din municipiul Satu Mare își pot înscrie copiii la creșă în perioada 26 mai – 5 iunie 2025. În total, sunt disponibile 200 de locuri în cele șase creșe aflate în subordinea Unității de Învățământ Creșa Satu Mare. Procedura de înscriere este elaborată conform Ordinului Ministrului Educației nr. 4018/2024 și vizează copiii cu vârsta […]

Premiul ,,Administratorul Public al anului 2024’’ ajunge la Satu Mare!

Premiul ,,Administratorul Public al anului 2024’’ ajunge la Satu Mare!

Masculic Csaba a primit distincția în cadrul Conferinței Naționale a Administratorilor Publici din România. În 22-24 mai are loc la București Conferința Națională a Administratorilor Publici din România, un eveniment organizat de Asociația Administratorilor Publici din țara noastră, entitate care reunește peste 700 de membri, administratori publici promotori ai schimbării, dezvoltării, cu un rol important […]

Alexandru Botos: „…vom lupta pentru calificare!”

Alexandru Botos: „…vom lupta pentru calificare!”

Sâmbătă, de la ora 17:30, la Lupeni, va avea loc manșa retur a semifinalei barajului de promovare în Liga a 2-a, unde CSM Olimpia Satu Mare va înfrunta echipa gazdă, ACS Minerul Lupeni, după remiza spectaculoasă, 2–2, de pe teren propriu. După cum este cunoscut, miercuri, cele două formații au oferit un meci plin de […]

Revizuirea strategiei GSBET pentru trecerea de la pariuri offline la pariuri online și implementarea noilor tehnologii

Revizuirea strategiei GSBET pentru trecerea de la pariuri offline la pariuri online și implementarea noilor tehnologii

Piața pariurilor sportive a cunoscut o transformare profundă. Accesul facil la internet și preferința pentru soluții rapide și mobile au dus la o scădere semnificativă a interesului pentru agențiile fizice. Mulți români din Olanda aleg acum să parieze direct de pe telefon sau laptop, fără să mai fie nevoiți să viziteze un punct de lucru. […]