UPU Satu Mare: 483 de pacienți în doar trei zile

UPU Satu Mare: 483 de pacienți în doar trei zile

În perioada 14 noiembrie, ora 07:00, până la 17 noiembrie, ora 07:00, echipa Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a acordat îngrijiri medicale unui număr total de 483 de pacienți. Potrivit reprezentanților spitalului, fluxul ridicat de prezentări a necesitat mobilizarea continuă a personalului medical, intervențiile variind de la cazuri […]

Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare lansează două campanii umanitare pentru sprijinirea familiilor și copiilor nevoiași în sezonul sărbătorilor de iarnă

Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare lansează două campanii umanitare pentru sprijinirea familiilor și copiilor nevoiași în sezonul sărbătorilor de iarnă

Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” din Satu Mare dă startul a două campanii caritabile dedicate familiilor defavorizate și copiilor care au nevoie de sprijin în pragul iernii și al sărbătorilor. Prin proiectele „Coșul Bunătății” și „Gecuțele lui Moș Nicolae”, organizația îndeamnă comunitatea să contribuie la oferirea unor sărbători mai calde și mai luminoase pentru […]

Ploi, vânt puternic și răcire accentuată la Satu Mare în zilele următoare

Ploi, vânt puternic și răcire accentuată la Satu Mare în zilele următoare

Sătmărenii sunt vizați în următoarele zile de un episod de vreme instabilă, marcat de ploi, vânt puternic și o scădere treptată a temperaturilor. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, fenomenele se vor intensifica treptat de luni, 17 noiembrie, și vor continua până miercuri, 19 noiembrie. În zonele montane, inclusiv în apropierea lanțului Carpaților Occidentali, sunt așteptate […]

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mărinești lansează a V-a ediție a campaniei umanitare „De Crăciun dăruiește speranță”

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mărinești lansează a V-a ediție a campaniei umanitare „De Crăciun dăruiește speranță”

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mărinești dă startul celei de-a V-a ediții a campaniei umanitare „De Crăciun dăruiește speranță”, un demers dedicat sprijinirii persoanelor aflate în dificultate în perioada sărbătorilor de iarnă. Acțiunea se desfășoară în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie și include o serie de activități menite să aducă comunitatea […]

Via Oaș prinde contur: un traseu de 260 km poate transforma Țara Oașului într-o atracție turistică majoră

Via Oaș prinde contur: un traseu de 260 km poate transforma Țara Oașului într-o atracție turistică majoră

Consiliul Județean Satu Mare a participat, la inițiativa Asociației „Patrimoniul Țării Oașului”, la o ședință de lucru dedicată implementării proiectului „Via Oaș”. Întâlnirea a avut ca obiectiv stabilirea unui cadru de colaborare instituțională între ONG, Consiliul Județean și unitățile administrativ-teritoriale din Țara Oașului. Proiectul „Via Oaș” urmărește valorificarea patrimoniului natural, socio-cultural și etnografic al zonei […]

Rețele de apă și canalizare modernizate în localitatea Certeze

Rețele de apă și canalizare modernizate în localitatea Certeze

Lucrările de extindere și modernizare a sistemelor de apă și canalizare din localitatea Certeze au fost finalizate, iar rezultatele au fost prezentate astăzi în cadrul unui seminar de informare la care au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, reprezentanți ai autorităților locale și ai firmelor implicate în proiect. Investiția pentru extinderea rețelelor de […]

Reabilitarea Hotelului Sport din Satu Mare: contract de finanțare semnat

Reabilitarea Hotelului Sport din Satu Mare: contract de finanțare semnat

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat astăzi contractul de finanțare cu firma Oberhauser Invest pentru proiectul de modernizare a clădirii Hotel Sport, situată pe strada Mileniului nr. 25. Investiția, în valoare de 21,7 milioane de lei, vizează reabilitarea completă a imobilului și extinderea acestuia cu un etaj suplimentar prevăzut cu terasă. Noul etaj […]

Autoritățile județene adoptă planul de măsuri pentru iarna 2025–2026

Autoritățile județene adoptă planul de măsuri pentru iarna 2025–2026

PLANUL DE MĂSURI PENTRU IARNA 2025–2026, APROBAT DE CJSU SATU MARE Autoritățile județene pregătesc intervențiile pentru sezonul rece Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Satu Mare, convocat în ședință ordinară sub conducerea prefectului Altfatter Tamás, a aprobat Planul de măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2025–2026, prin adoptarea […]

ACȚIUNE DEDICATĂ ZILEI MONDIALE A DIABETULUI LA SATU MARE Servicii medicale gratuite pentru populație la Centrul de Diabet

ACȚIUNE DEDICATĂ ZILEI MONDIALE A DIABETULUI LA SATU MARE Servicii medicale gratuite pentru populație la Centrul de Diabet

Consiliul Județean Satu Mare anunță desfășurarea unei acțiuni gratuite dedicate Zilei Mondiale a Diabetului, eveniment care are loc astăzi la Centrul de Diabet Satu Mare, situat în Piața Eroilor Revoluției nr. 23, vizavi de Spitalul Vechi. Până la ora 15:00, cetățenii pot beneficia de evaluări medicale esențiale, efectuate de medicii specialiști în diabet zaharat, nutriție […]

ZILELE ȘCOLII DE ARTE SATU MARE 2025 – TREI ZILE DEDICATE CULTURII, TRADIȚIEI ȘI MUZICII

ZILELE ȘCOLII DE ARTE SATU MARE 2025 – TREI ZILE DEDICATE CULTURII, TRADIȚIEI ȘI MUZICII

Satu Mare se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei: Zilele Școlii de Arte Satu Mare, care vor avea loc în perioada 19–21 noiembrie 2025. Manifestarea, organizată de Consiliul Județean Satu Mare și Școala de Arte Satu Mare, marchează încă un an de activitate artistică și educațională, într-o ediție cu un […]

Satu Mare investește 22 de milioane de euro într-un sistem inteligent de monitorizare a traficului

Satu Mare investește 22 de milioane de euro într-un sistem inteligent de monitorizare a traficului

Mai multă siguranță și mai puțin stres în trafic pentru sătmăreni. Municipiul Satu Mare face un nou pas spre modernizarea infrastructurii urbane, prin semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Sistem integrat de monitorizare a traficului și mobilitate inteligentă în Municipiul Satu Mare”. Proiectul are o valoare totală de 22 de milioane de euro, finanțată din […]

Ședință de lucru cu medicii veterinari concesionari din județul Satu Mare

Ședință de lucru cu medicii veterinari concesionari din județul Satu Mare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a organizat astăzi o întâlnire de lucru cu medicii concesionari din circumscripțiile sanitar-veterinare ale județului. Evenimentul a avut loc în prezența subsecretarului de stat Ioan Oleleu, vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a prefectului Altfatter Tamás, a directorului executiv Nicolae Dumuța […]

Lumini, colinde și bucurie: Târgul de Crăciun revine în Piața Libertății

Lumini, colinde și bucurie: Târgul de Crăciun revine în Piața Libertății

Satu Mare se pregătește să îmbrace din nou straie de sărbătoare! Vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 17.00, luminile de Crăciun vor fi aprinse în centrul orașului, marcând deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale iernii. Primarul municipiului, Kereskényi Gábor, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă […]

Săptămâna Porților Deschise la DGASPC Satu Mare – o invitație la descoperirea solidarității și empatiei

Săptămâna Porților Deschise la DGASPC Satu Mare – o invitație la descoperirea solidarității și empatiei

În perioada 17–21 noiembrie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare își deschide larg porțile pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre activitatea desfășurată în slujba comunității. Evenimentul, organizat sub genericul „Săptămâna Porților Deschise”, oferă publicului ocazia de a vizita 24 de servicii sociale din județ – de […]

O autospecială de intervenție din Austria ajunge la Medieșu Aurit – un nou pas în sprijinul siguranței comunității

O autospecială de intervenție din Austria ajunge la Medieșu Aurit – un nou pas în sprijinul siguranței comunității

Comuna Medieșu Aurit beneficiază de o nouă dotare importantă: o autospecială de intervenție pentru situații de urgență, venită printr-o colaborare internațională de succes. Datorită parteneriatului dintre Landul Tirol (Austria), Primăria Târgu Lăpuș și Primăria Medieșu Aurit, demersurile inițiate de primarul Marian Torok s-au concretizat prin transferul acestei autospeciale care va fi utilizată de Serviciul Voluntar […]