Locuitorii din Soconzel (comuna Socond) s-au adunat azi, 14 aprilie, cu mic, cu mare, să joace la șura unuia dintre „tizeșii” satului. „Danțu’ la șură” este un vechi obicei la care participă toată suflarea satului dar și locuitori de prin împrejurimi.
Alături de săteni la evenimentul ce a început la ora 13.30, au participat președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, deputatul social-democrat, Octavian Petric, directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbțan, viceprimarul Sătmarului, Marcela Papici, consilierul președintelui CJ, Felician Pop și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Satu Mare, Robert Laszlo.
„Danțu’ la sură” este o manifestare a comunității, care pe lângă biserică, a dat naștere unei legături puternice în lumea rurală, adesea preferințele comunității sătești, atât sub aspect muzical cât și coregrafic, duc până la cele mai mari exigențe prin însăși puritatea și frumusețea tradiției.








