Consilierii municipali au votat în ședința de azi, 26 februarie, proiectul de hotărâre privind documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici referitoare la „Reabilitare, compartimentare şi modernizare bloc de locuinţe sociale situat pe str. Ostrovului Bloc C nr. 18 din municipiul Satu Mare”.
Astfel, blocul C 18 de pe strada Ostrovului din Satu Mare va fi reabilitat şi recompartimentat în 40 de apartamente sociale prevăzute cu una, două şi trei camere. După recompartimentare, în blocul C 18 vor fi amenajate 16 apartamente cu o cameră, 20 de apartamente cu două camere şi patru apartamente cu trei camere.
Proiectul de reabilitare prevede lucrări de: recompartimentare interioară a clădirii; finisarea interioară şi exterioară a acesteia; termoizolarea clădirii; hidroizolarea terasei; proiectarea tâmplăriei şi a pardoselilor aferente clădirii; reproiectarea branşamentelor la utilităţi; înlocuirea completă a instalaţiilor sanitare, de preluare a apelor pluviale, de gaze naturale combustibile, electrice interoare şi de încălzire; amenajarea trotuarului în jurul clădirii; montarea unui sistem de supraveghere şi monitorizare video.
Valoarea investiției este de aproximativ 873,14163 mii euro fără TVA.
2 Comentarii la "Locuințe sociale în blocul C 18 de pe strada Ostrovului"