Un sătmărean a fost găsit mort în propria casă, luni (9 februarie) seara, de către echipajele de pompieri și ai Serviciului Județean de Ambulanță solicitați de către un vecin pentru a debloca ușa locuinței acestuia. Bărbatul locuia singur în casă.
Sosiți la fața locului, în dormitorul locuinţei, pompierii l-au găsit pe proprietar, întins pe podea, în stare de inconştienţă, echipajul medical constatând, însă, că pacientul era decedat.
Persoana decedată a fost predată poliţiștilor, care vor continua cercetările pentru a stabili cauza decesului.