Dosarul lui Viorel Amariei, zis Galbenu, amânat pentru la anul de Tribunalul Satu Mare

Viorel Amariei

În ședința de marți, 8 decembrie Tribunalul Satu Mare a amânat dosarul de corupție în care sunt cercetați patronul Restaurantului „Morena”, Viorel Amariei (zis Galbenu) și afaceristul de terenuri din București, Alexandru Voinea. Următorul termen a fost stabilit pe data de 19 ianuarie 2015.

Totodată, instanța a înviințat cererea formulată de avocați cu privire la eliberarea în copire a înregistrărilor telefonice și înmânarea acestora celor doi învinuiți în acest dosar.

Procurorii DNA susțin că în luna iunie 2013, Viorel Amariei şi Alexandru Voinea au pretins unui om de afaceri suma de 3 milioane de lei susţinând că pot să intervină pe lângă fostul vicepremier, Daniel Chiţoiu pentru a-l determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea. În urma acestui demers omul de afaceri urma să-şi recupereze banii pe care SC Termocentrale SA Oradea îi datora în schimbul cărbunelui livrat.

În aceeași perioadă, inculpaţii Viorel Amariei şi Alexandru Voinea, prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei – condus la acea vreme de Varujan Vosganian), i-au pretins aceluiaşi denunţător un comision de 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9 milioane lei. De această dată, inculpaţii i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunţător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor.

Pe data de 18 martie 2014, magistrații Tribunalului Satu Mare au emis mandate de arestare preventive pentru 30 de zile pe numele celor doi afaceriști. În vara acestui an, pe 24 iunie, magistrații sătmăreni au dispus înlocuirea măsurii de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.