Oaspeţii guvernamentali s-au întâlnit cu primarii, viceprimarii şi cu directorii de instituţii din judeţ

pontasatumare1pontasatumare2pontasatumare3
În cadrul vizitei efectuate azi, 14 mai la Satu Mare, premierul Victor Ponta împreună cu vicepremierii, Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-au întâlnit cu reprezentanţii administraţiilor publice locale, respectiv cu directorii de instituţii. Întâlnirea a avut loc în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ.

Pe lângă liderii de la centru, la eveniment au participat şi prefectul judeţului Eugeniu Avram, subprefectul Altfatter Tamas, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, cei doi vicepreşedinţi Mircea Govor şi Rudolf Riedl, respectiv primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica.

În luarea de cuvânt ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a vorbit despre necesitatea absorbţiei fondurilor europene. Potrivit acestuia din cele 65 de localităţi din judeţul Satu Mare, 27 au semnat contracte pe astfel de fonduri nerambursabile, fiind contractaţi aproximativ 188 de milioane de euro. Totodată, Daniel Constantin a felicitat conducerea şi angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), respectiv Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Satu Mare pentru activitatea depusă.
Vicepremierul Liviu Dragnea s-a axat pe importanţa noului Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) prin care se vor putea finanţa proiecte care nu se pot realiza din fonduri europene. Vicepremierul a dat asigurări că judeţul Satu Mare va primi sume importante pentru finalizarea proiectelor deja începute. Din această categorie fac parte cele cu privire la introducerea apei şi a reţelelor de canalizare, infrastructură rutieră, etc.

La sfârşitul întâlnirii premierul Victor Ponta a anunţat că în curând se va demara licitaţia pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare, proiect ce include şi al treilea pod peste Someş.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.