Două persoane accidentate uşor la Remetea Oaş şi Păulian

Două persoane au fost rănite uşor joi, 7 februarie, în urma unor evenimente rutiere produse în judeţ, în localităţile Remetea Oaş şi Păulian. Primul dintre accidente a avut loc în jurul orei 14.00, pe DJ 109, poliţiştii rutieri din Negreşti-Oaş stabilind că Agota D., de 23 de ani, aflată la volanul autoturismului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă, a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Pasagera din autoturism, o femeie de 42 de ani, din Oraşu Nou, a suferit leziuni uşoare în urma impactului.

Şi o tânără de 18 ani, din Doba, a fost victima unui accident de circulaţie înregistrat joi pe DN 19, în localitatea Păulian. Tânăra traversa strada prin loc marcat şi semnalizat cu indicatoare rutiere, în momentul în care a fost accidentată de autoturismul condus de Vasile B., de 61 de ani, din Satu Mare. Din fericire, şi în acest caz victima a suferit leziuni uşoare.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Poliţiştii rutieri continuă ancheta în aceste cazuri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.