Șoferii care vor folosi parcarea etajată de pe strada Mihail Kogălniceanu vor avea la dispoziție 158 de locuri, acces non-stop și plata cu cardul sau în numerar. Regulamentul aprobat de Consiliul Local Satu Mare joi, 29 octombrie 2026, stabilește însă și restricții: mașinile cu GPL nu pot intra, iar după achitarea parcării, ieșirea trebuie făcută în maximum 15 minute.
Investiția, realizată din bugetul local, este destinată zonei Centrului Vechi, unde extinderea spațiilor pietonale a redus numărul locurilor de parcare. Proiectul prevede și locuri pentru persoane cu dizabilități, precum și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Administrarea va fi asigurată de Administrația Domeniului Public Satu Mare.
Ai plătit? Mai ai 15 minute să ieși
Accesul și ieșirea se vor face din strada Mihail Kogălniceanu. Sistemul va recunoaște numărul de înmatriculare și va elibera un tichet cu datele intrării, iar panourile electronice vor afișa locurile disponibile. În interior, viteza maximă admisă este de 5 km/h.
Plata se va putea face cu numerar sau cardul bancar, la automatele din incintă. Dacă acestea nu funcționează, șoferii vor achita la casierie.
După plată, utilizatorul are maximum 15 minute pentru a părăsi parcarea. Depășirea intervalului atrage o plată suplimentară, pentru cel puțin încă 30 de minute, în funcție de durata staționării.
Regulamentul nu stabilește valoarea tarifului orar. Aceasta face obiectul hotărârilor privind taxele și tarifele ADP și trebuie afișată la intrare și la punctele de plată.
Mașinile cu GPL și cele de peste 2,1 metri nu au acces
Înainte de a intra, șoferii trebuie să țină cont de restricțiile privind tipul și dimensiunile vehiculului. Sunt interzise:
- autovehiculele echipate cu instalații GPL;
- vehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone;
- vehiculele cu înălțimea de peste 2,1 metri;
- autoturismele cu remorci sau semiremorci și vehiculele tractate;
- autorulotele și rulotele;
- vehiculele cu mai mult de opt locuri pentru pasageri, pe lângă cel al șoferului.
Abonamentul nu rezervă un loc anume
În prima etapă vor putea fi emise cel mult 60 de abonamente, fără atribuirea unui loc nominal. Numărul acestora poate fi majorat ulterior, în funcție de gradul de ocupare. Valabilitatea abonamentelor nu poate depăși data de 31 decembrie a anului în curs.
Pentru autovehiculele care transportă persoane cu dizabilități, regulamentul prevede maximum două ore gratuite, exclusiv pe locurile dedicate. Cardul-legitimație trebuie prezentat la casierie pentru validare. Ocuparea unui loc obișnuit presupune achitarea tarifului normal.
Amenzi de până la 2.000 de lei
Încălcarea regulilor poate fi sancționată cu amenzi între 1.000 și 2.000 de lei. Sunt vizate, între altele, parcarea în afara marcajelor, ocuparea mai multor locuri, blocarea circulației și folosirea fără drept a spațiilor pentru persoane cu dizabilități.
În incintă sunt interzise și spălarea ori repararea mașinilor, expunerea acestora spre vânzare, staționarea cu motorul pornit, muzica la volum ridicat, fumatul, focul deschis și manevrele periculoase. Fotografiile și filmările profesionale necesită acordul scris al administratorului.
Parcarea va fi supravegheată video, însă regulamentul precizează că administratorul nu răspunde pentru securitatea autovehiculelor și a bunurilor din interior. Reclamațiile privind serviciile pot fi transmise în cel mult 48 de ore de la constatarea situației, la adresa office@adpsm.ro.




