Seceta a lovit puternic agricultura din Satu Mare. Evaluările continuă

Peste 39.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate de seceta pedologică în județul Satu Mare, potrivit evaluărilor realizate până la 29 septembrie 2026. Porumbul și floarea-soarelui înregistrează cele mai mari suprafețe calamitate.

Comisiile județene au primit rapoarte operative din partea a 38 de primării. Până în prezent, au fost finalizate verificările în 26 de unități administrativ-teritoriale, iar activitatea va continua în această săptămână în alte șase localități.

Evaluările în teren au început mai devreme decât termenul stabilit inițial, în urma unei decizii luate la ședința de lucru din 13 august. Prioritate au avut suprafețele declarate calamitate în proporție de 100%, pentru ca fermierii să poată elibera terenurile și să pregătească însămânțările de toamnă.

Peste 39.000 de hectare afectate de secetă

Suprafața afectată constatată până la 29 septembrie este de 39.043 de hectare. Cele mai mari pagube au fost identificate la culturile de porumb și floarea-soarelui:

  • porumb: 15.876 de hectare, cu grade de calamitare între 50% și 90%;
  • floarea-soarelui: 13.590 de hectare, cu grade de calamitare între 45% și 85%;
  • soia: 665 de hectare;
  • cartofi: 40,2 hectare;
  • ovăz: 11,53 hectare;
  • alte culturi, între care sorg, lucernă și pășuni: 8.860 de hectare.

În perioada 18 august–25 septembrie, comisiile au verificat suprafețele raportate în Tășnad, Andrid, Pișcolt, Carei, Petrești, Căuaș, Săcășeni, Acâș, Pir, Doba, Craidorolț, Supur, Urziceni, Berveni, Moftin, Tiream, Santău, Păulești, Sanislău, Căpleni, Terebești, Cămin, Beltiug, Odoreu, Ciumești și Foieni.

Termenul pentru depunerea înștiințărilor rămâne 15 octombrie

Fermierii pot depune înștiințările privind pagubele până la 15 octombrie 2026. Același termen este valabil pentru transmiterea rapoartelor operative de către primării, la adresele de e-mail urgente@prefecturasatumare.ro și dadr.sm@madr.ro.

Producătorii agricoli trebuie să păstreze nerecoltată o zonă tampon de minimum 5% din suprafața afectată, astfel încât aceasta să poată fi verificată de membrii comisiilor.

Suprafețele care nu au fost incluse în centralizările inițiale vor fi evaluate după încheierea verificărilor în toate localitățile care au transmis rapoartele în termen. Primăriilor li s-a cerut să centralizeze cât mai complet suprafețele calamitate, pentru a evita întârzierile.

„Decizia de a începe mai devreme evaluarea în teren s-a dovedit necesară. Peste 39.000 de hectare au fost deja evaluate, iar fermierii care și-au pierdut integral culturile au putut trece la pregătirea terenului pentru însămânțările de toamnă fără a aștepta finalul perioadei de raportare. Mulțumesc membrilor comisiilor pentru efortul depus. Le cer primarilor seriozitate și rigoare în centralizarea datelor, pentru că o raportare completă de la început înseamnă o evaluare mai rapidă pentru toți fermierii din județ. Obiectivul nostru este ca toate dosarele să fie finalizate și înaintate ministerelor de resort cât mai curând, pentru acordarea sprijinului la care fermierii sunt îndreptățiți”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.