„Vacanță la Muzeu” – program educativ de vară pentru copiii din Satu Mare

Muzeul Județean Satu Mare invită copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani să participe la programul estival „Vacanță la Muzeu”, o inițiativă educativă menită să transforme vacanța de vară într-o experiență plină de descoperiri, creativitate și aventură.

Sub coordonarea educatorului muzeal Alexandra Sima, participanții vor avea ocazia să învețe prin joacă, să descopere patrimoniul cultural și istoric al județului și să participe la activități interactive desfășurate într-un cadru prietenos și atractiv.

„În această vacanță scriem împreună povești, descoperim comori și pășim în lumea fascinantă a istoriei. Fiecare zi este o nouă aventură în care copiii explorează, creează și își fac noi prieteni”, transmit organizatorii.

Programul se desfășoară în mai multe serii săptămânale, în perioada 29 iunie – 31 iulie, de luni până vineri, între orele 10:00 și 14:00. Numărul de participanți este limitat la 30 de copii pe săptămână, iar taxa de participare este de 200 de lei.

Activitățile sunt diversificate și acoperă mai multe domenii ale patrimoniului muzeal:

  • Luni – Etnografie, cu descoperirea tradițiilor și obiceiurilor de altădată;
  • Marți – Istorie, prin povești, expoziții și jocuri educative;
  • Miercuri – Restaurare, cu vizite în laborator și activități practice;
  • Joi – Arheologie, unde copiii explorează lumea trecutului cu ajutorul ochelarilor VR;
  • Vineri – Educație muzeală și creativitate, prin ateliere și jocuri de grup.

Pe lângă activitățile tematice, participanții vor lua parte la jocuri în aer liber, tir cu arcul, modelaj în lut, pictură, desen, lectură și experiențe de realitate virtuală.

Înscrierile se fac telefonic sau prin WhatsApp la numărul 0763 738 984, iar locurile sunt ocupate în ordinea solicitărilor.

Organizatorii îi așteaptă pe cei mici să devină parte din povestea acestei veri și să descopere muzeul într-un mod interactiv, educativ și distractiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.