Satu Mare întărește măsurile împotriva traficului de persoane: echipă interinstituțională nouă la nivel județean

Prima reuniune a Echipei interinstituționale anti-trafic de persoane din județul Satu Mare a avut loc marți, 27 mai 2026, la sediul Instituției Prefectului. Structura a fost constituită prin ordinul prefectului Altfatter Tamás, în baza Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane – orizont 2028.

Întâlnirea a fost convocată la inițiativa Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea și a reunit reprezentanți ai 17 instituții cu atribuții în domeniu, printre care Instituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, DIICOT, Tribunalul Satu Mare, Poliția de Frontieră, Biroul pentru Imigrări, DGASPC, Inspectoratul Școlar, AJOFM, DSP, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Poliția Locală Satu Mare.

Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței, în anul 2025 au fost înregistrate 11 victime ale traficului de persoane în județul Satu Mare, dintre care 10 femei și un bărbat. Cele mai vulnerabile categorii sunt tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani și persoanele din mediul rural, principalele cauze identificate fiind lipsa oportunităților de angajare, mediile familiale disfuncționale și nivelul redus de educație.

Autoritățile au arătat că victimele au fost identificate în principal prin acțiunile poliției, două persoane beneficiind de sprijinul unor ONG-uri, iar una de asistență din partea DGASPC Satu Mare.

În ceea ce privește activitatea de prevenire, Centrul Regional Oradea a desfășurat anul trecut 20 de activități în cadrul a patru campanii naționale, cu peste 8.500 de beneficiari, printre care elevi, profesori și cetățeni. Acțiunile au fost realizate în parteneriat cu IPJ Satu Mare, Poliția de Frontieră, DSP și Poliția de Proximitate Tășnad. Totodată, pe rețelele sociale au fost publicate 862 de mesaje cu caracter anti-trafic.

Printre problemele semnalate de participanți s-au numărat lipsa ONG-urilor locale specializate în reintegrarea victimelor, durata mare a procedurilor penale și deficitul de personal din instituțiile implicate.

Pentru anul 2026, autoritățile și-au propus extinderea activităților de prevenire, dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru victime și consolidarea colaborării între instituțiile județene.

„Constituirea acestei echipe reprezintă un pas concret în direcția unui răspuns coordonat și eficient la fenomenul traficului de persoane în județul nostru. Traficul de persoane este o crimă împotriva demnității umane și combaterea lui este o responsabilitate pe care o purtăm cu toții”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.