Un grav incident feroviar s-a produs marți, 27 mai, în Gara de Nord din municipiul Satu Mare, unde o femeie a fost lovită de o locomotivă.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 12:15.
Intervenție de urgență a echipajelor ISU
La locul incidentului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Misiunea este gestionată de un ofițer și opt subofițeri.
Victima a fost găsită inconștientă
La sosirea salvatorilor, victima, o persoană de sex feminin, se afla în stare de inconștiență.
Aceasta a fost preluată de echipajul medical SMURD TIM, care i-a acordat îngrijiri de specialitate și a început procedurile necesare pentru stabilizarea stării sale.
La momentul transmiterii informațiilor, intervenția era în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
