Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a aplicat amenzi de 425.000 de lei pentru exploatări ilegale de agregate minerale

Inspectorii din cadrul Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa au desfășurat, în perioada 7 aprilie – 15 mai, un număr de 80 de controale tematice la operatorii economici care desfășoară activități de extragere și prelucrare a agregatelor minerale din cursurile de apă.

În urma verificărilor, au fost aplicate 11 amenzi contravenționale în valoare totală de 425.000 de lei, precum și nouă avertismente. Reprezentanții instituției precizează că, până în prezent, nouă dintre sancțiunile aplicate au fost deja achitate, fără a fi înregistrate contestații.

Potrivit inspectorilor, principalele nereguli constatate au vizat exploatarea agregatelor minerale în afara perimetrelor autorizate, desfășurarea activităților fără acte de reglementare, nerespectarea prevederilor din domeniul gospodăririi apelor, depozitarea agregatelor pe malurile cursurilor de apă și neaplicarea măsurilor dispuse anterior de autorități.

Totodată, reprezentanții Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa reamintesc faptul că cetățenii au la dispoziție platforma națională  Inspectorul Balastierelor, o hartă digitală publică prin care pot verifica legalitatea exploatărilor de agregate minerale și dacă acestea funcționează în limitele autorizate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.