Lucrările la DJ 193 Satu Mare–Culciu–Pomi avansează rapid: 50% din modernizare este finalizată

Modernizarea drumului județean DJ 193, pe tronsonul Satu Mare – Culciu – Pomi – limita de județ Maramureș, înaintează într-un ritm susținut, lucrările ajungând în prezent la un stadiu de execuție de aproximativ 50%.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, împreună cu directorul Direcției Tehnice, Ioan Șereș, au efectuat o verificare în teren a întregului proiect, pe întreaga lungime de 40 de kilometri.

Pe tronsoanele unde a fost realizată scarificarea vechiului sistem rutier, a fost deja așternut cel puțin primul strat de asfalt, pe o lungime totală de 31 de kilometri. În perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, vor continua:

  • amenajarea accesurilor către proprietăți;
  • reabilitarea podurilor și a podețelor;
  • realizarea acostamentelor.

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a DJ193 este iunie 2027, însă antreprenorul intenționează să finalizeze întregul traseu de 40 km până la sfârșitul anului viitor”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, după vizita pe șantier.

Proiectul de modernizare a DJ 193 este finanțat de Consiliul Județean Satu Mare prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și are ca scop îmbunătățirea siguranței rutiere, creșterea confortului pentru participanții la trafic și dezvoltarea mobilității în nordul județului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.