FC Olimpia în impas: clubul riscă să nu mai poată continua campionatul

Conducerea CS SC Olimpia MCMXXI informează publicul că, începând de săptămâna trecută,
înaintea partidei cu SCM Zalău, principalii finanțatori ai clubului și-au retras integral
sprijinul financiar, această decizie generând o situație extrem de dificilă pentru activitatea echipei.

În prezent, clubul se confruntă cu imposibilitatea de a organiza următoarele două jocuri programate
în calendarul competițional și, totodată, cu dificultăți majore privind continuarea campionatului.
Obiectivul rămâne disputarea ultimelor două meciuri ale anului și identificarea, ulterior,
a soluțiilor necesare pentru ca sezonul să poată fi dus până la final.

Având în vedere experiența ultimilor ani, șansele de a atrage rapid un nou investitor sunt reduse.
În acest context, devine esențială găsirea urgentă a unei surse de finanțare care să permită efectuarea
deplasării la Turda. În cazul în care acest demers nu va fi posibil, clubul va fi nevoit
să notifice Federația Română de Fotbal asupra imposibilității de a disputa acest meci.

Conform regulamentului, două neprezentări consecutive atrag retrogradarea automată.
Demersul conducerii urmărește prevenirea unei astfel de situații și obținerea unei perioade de
aproximativ două luni pentru identificarea unor alternative viabile de continuare a activității.

CS SC Olimpia MCMXXI va continua să facă toate eforturile necesare pentru menținerea
activității sportive și pentru protejarea intereselor clubului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.