Accident rutier în parcarea unui complex sportiv de pe strada Botizului

În seara zilei de astăzi, în jurul orei 21:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare a fost anunțat cu privire la producerea unui accident rutier în parcarea unui complex sportiv, situat pe strada Botizului în municipiul Satu Mare, unde un autoturism a acroșat mai multe vehicule aflate în staționare.

La fața locului au fost trimise de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, respectiv:

  • o autospecială de stingere,
  • echipajul de descarcerare,
  • un echipaj de prim-ajutor,

totalizând 11 cadre militare. De asemenea, la intervenție a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Ajunse la locul evenimentului, echipajele de intervenție au identificat o victimă de sex masculin, aflată în stare conștientă și cooperantă, care rămăsese încarcerată în autoturismul implicat în accident.

Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei în condiții de maximă siguranță, folosind echipamentele specifice de descarcerare. Potrivit informațiilor furnizate de echipele de intervenție, la fața locului nu au fost identificate alte persoane rănite.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.