
Comunitatea românească din Szeged, Ungaria, a celebrat ieri Ziua Națională a României în cadrul unui eveniment solemn organizat în impunătoarea Catedrală Romano-Catolică din oraș, a doua ca mărime din țară. La invitația Consulului General al României la Szeged, Excelența Sa Florin Trandafir Vasiloni, a participat și Cătălin Filip, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.
Românii din Szeged s-au reunit pentru a marca identitatea și valorile naționale, iar momentul central al evenimentului l-a constituit un cadou simbolic oferit de Consiliul Județean Satu Mare: un concert de muzică clasică românească, susținut de cvartetul Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Artiștii au interpretat lucrări reprezentative din repertoriul românesc, aducând în sufletele celor prezenți emoție și un sentiment profund de apartenență.
Organizatorii au subliniat importanța menținerii legăturii cu românii din afara granițelor și rolul culturii în consolidarea acestei conexiuni. Atmosfera caldă și primirea deosebită din partea comunității românești din Szeged au transformat evenimentul într-un moment de sărbătoare autentică.
La final, oficialii români au transmis urări de „La mulți ani!” românilor de pretutindeni, reafirmând unitatea și solidaritatea comunităților românești din lume.